Zeci de bătrâni, puşi pe drumuri pentru subvenţiile APIA

Cozi interminabile, nervi întinşi la maxim şi zeci de drumuri între primărie şi centrele APIA. De asta au parte mii de gorjeni care încearcă să obţină şi anul acesta subvenţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA). Oamenii spun că li se solicită prea multe documente şi ei sunt prea bătrâni să reziste la atâtea drumuri. Pe de altă parte, primarii spun că volumul de muncă din primării a crescut considerabil în această perioadă.

Mii de gorjeni au luat cu asalt primăriile în această perioadă în vederea obţinerii documentelor justificative pentru subvenţiile de la APIA. Oamenii se plâng că sunt puşi mai tot timpul pe drumuri între primărie şi centrele APIA pentru că documentele nu corespund. Cei mai mulţi dintre beneficiarii subvenţiilor APIA sunt bătrâni lipsiţi de puteri şi cu toate astea înfruntă cozi interminabile. „Sunt bătrână, nici nu ştiu pe unde mai am de umblat după semnături. Am pământ şi este păcat să nu iau banii, dar prea mult trebuie să umblu, nu mai am puteri ca în anii trecuţi”, a spus o bătrână din comuna Târgu Logreşti. Primarul aceleiaşi localităţi, Ion Băluţă, a declarat ieri că oamenii au nevoie de trei acte de la primărie motiv pentru care volumul de muncă aproape că s-a dublat în această perioadă. „Au nevoie de adeverinţă de la Registrul Agricol, tabel cu parcelele şi tarlalele, iar acolo unde nu există acte de proprietate eliberate trebuie să dea o declaraţie în faţa secretarului de unde au şi de unde muncesc aceste terenuri. Criteriile de acordare sunt mult mai selective anul acesta şi este o întreagă birocraţie faţă de anul trecut”, a spus primarul din Târgu Logreşti, Ion Băluţă. Cei mai mulţi gorjeni vor pierde anul acesta subvenţiile din cauza unui criteriu nou introdus, spune primarul din Logreşti. „Trebuie ştiut că începând cu 2015 nu se mai acordă subvenţii pentru păşune sau fâneţe dacă solicitantul nu deţine şi animale, iar în comuna noastră efectivele de animale au scăzut foarte mult”, a adăugat primarul. Potrivit APIA, cererea de plată se poate depune până la data de 15 iunie.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: