Zeci de gorjeni în izolare, plecați la plimbare. Sute de sancțiuni în 24 de ore!

Patrule mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul MApN au intensificat activitățile pentru depistarea celor care încalcă măsurile dispuse prin Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020.

„În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 206 sancțiuni contravenționale, din care 2 pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, iar 204 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea condițiilor în care se poate realiza circulația persoanelor, valoarea totală a amenzilor fiind de 122.850 lei“, transmite Direcția de Sănătate Publică Gorj.

Totodată, polițiștii locali au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, din care 19 pentru nerespectarea Ordonanței Militare Nr. 3/2020, iar alte 3 persoane au fost sancționate contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu" Gorj au executat misiuni de menținere a ordinii publice în zona a 9 centre de carantină, însoțirea a 13 transporturi de persoane spre centrele de carantină sau în tranzit pe raza județului Gorj, dar și asigurarea ordinii publice la punctul de triaj constituit la Unitatea de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.

„Tot în ultimele 24 de ore, jandarmii gorjeni au verificat respectarea interdicției de a părăsi locația de izolare, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID -19, la un număr de 349 persoane. Au fost sancționate contravențional 22 de persoane, din în municipiile Târgu Jiu, Motru și localitățile Târgu Cărbunești, Rovinari și Novaci, din cauză că nu au respectat măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID- 19. Valoarea totală a amenzilor aplicate de jandarmi se ridică la suma de 14.550 lei“, mai anunță DSP Gorj.

În data de 29 martie 2020 (ora 14.00), la nivelul județului Gorj, se aflau în autoizolare la domiciliu un număr de 3.115 persoane și 275 persoane în carantină.

Vizualizări: 4,559

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: