Zeci de primării cer deblocarea posturilor

Situație alarmantă în județul Gorj, unde aproximativ 80% dintre primării se confruntă cu deficit de personal. Aproape toate administrațiile publice au solicitat deblocarea posturilor, însă fără niciun rezultat. La Ionești, sistemul de alimentare cu apă nu poate funcționa din cauză că nu este personal care să se ocupe, iar la Negomir inclusiv viceprimarul a primit sarcini în plus pentru a suplini lipsa specialiștilor.

Lipsa de personal cu care se confruntă majoritatea primăriilor din județul Gorj este departe de a fi rezolvată. Deși primarii au făcut nenumărate solicitări pentru deblocarea posturilor, acest lucru este ignorat de guvernanți, deși activitatea mai multor administrații publice este pusă în pericol. De exemplu, în comuna Ionești, o investiție de zeci de miliarde de lei nu poate fi pusă în funcțiune din cauza lipsei de personal. Este vorba de sistemul de alimentare cu apă care a fost realizat cu bani europeni și la care ar trebui angajate aproximativ şapte persoane. „Am nevoie mare de personal. Din cauză că sunt posturile blocate și nu pot face angajări nu pot da drumul la sistemul de alimentare cu apă. Numai aici ar trebui să angajez șapte persoane și trei la primărie, dar nu am cum. Am făcut toate demersurile și mi-au promis că îmi dau un semn săptămâna asta. Aștept să văd ce semn”, a declarat primarul Marian Tătaru.

Probleme sunt și în comuna Negomir, unde ar trebui să fie angajate 26 de persoane, însă în acest moment în administrație sunt 13 salariați. Inclusiv viceprimarul a primit mai multe sarcini, la fel și restul personalului pentru a substitui lipsa colegilor. „Eu aș putea să angajez 13 persoane, dar am solicitat neapărat deblocarea a patru posturi. Am nevoie de un asistent social, care să facă anchetele sociale. Îmi mai trebuie și un agent fiscal, pentru că am deficit de două posturi și îmi trebuie și o femeie de serviciu care trebuie să se ocupe de primărie și de sala de sport”, a declarat Ion Gruescu, primar comuna Negomir.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: