Zero puncte, zero goluri!

Pandurii au pierdut şi meciul din etapa a treia a returului şi rămân fără puncte în retur, dar şi fără nici un gol marcat în partea a doua a campionatului. Învinşi în ultima etapă de Unirea Urziceni cu 2-0, gorjenii continuă seria eşecurilor cu Sorin Cârţu pe bancă, tehicianul  ajungând le cea de-a patra înfrângere de când se află la Pandurii. Deşi a încercat o nouă formulă de start, după ce a lăsat acasă doi titulari şi alţi doi au avut probleme medicale, Cârţu nu a găsit nici calea spre gol, nici soluţia pentru a obţine un rezultat pozitiv.

Debutul de retur nu a fost unul la fel de reuşit pentru Cârţu precum primele sale etape pe banca pandurilor, acesta gândindu-se după etapa trecută chiar la despărţirea de echipa din Târgu Jiu. Cu toate măsurile luate de antrenor de a-i pedepsi pe vinovaţii eşecurilor din primele două etape sau pe cei care nu au dat randamentul scontat, nici meciul din etapa a treia nu a a dus formaţiei sale  nici un punct. Jocul echipei a fost în creştere, mai ales în prima sa parte, când Mingote a făcut minuni în poartă reuşind să impresioneze prin paradele sale. Doar Cardoso i-a dat ceva emoţii lui Cârţu când a trimis mingea în bara propriei porţi fiind din nou la un pas de autotgol.

Intervenţiile salvatoare ale lui Mingote au păstrat însă tabela neschimbată până la pauză şi a dat speranţe gorjenilor într-un rezultat bun. Din păcate atacul nu a dat semne că poate trece de apărarea lui Dan Petrescu, antrenorul gazdelor găsind în partea a doua a meciului soluţiile pentru a-l învinge pe Mingote. Acestea s-au numit Rusescu şi Varga, ambii jucători introduşi pe teren după pauză şi ambii aflaţi pe lista marcatorilor la final de meci. Din păcate Cârţu nu a găsit pe banca sa de rezerve soluţii la fel de bune pentru a rezolva problema atacului deşi i-a trimis pe teren şi pe Hidişan şi Simon pe final de meci.  

La finalul jocului tehnicianul pandurilor nu a mai putut constata decât superioritatea gazdelor şi greşelile făcute de jucătorii săi care au fost şi de aceastădate speculate de adversar: „Am avut în faţă o echipă montată, bine pusă în teren şi bine pregătită. Unirea a avut atitudine şi a valorificat cadourile noastre. Când faci greşeli atât de mari nu poţi emite pretenţii. La fiecare meci greşeşte câte unul şi sunt greşeli capitale de fiecare dată. Când eşti la Divizia A nu trebuie să oferi cadouri pentru că te arzi.”

Unirea lui Dan Petrescu nu mai cîştigase din noiembrie şi tehnicianul celor de la Urziceni se credea urmărit de ghinion până în această etapă. „Sunt foarte mulţumit, ţinând cont că este prima victorie după trei meciuri. A fost un succes mai mult decât meritat. Cred că nu am încheiat însă un pact cu norocul, pentru că am ratat destul de mult. Dacă nu băteam în acest joc, îmi pierdeam speranţa pentru retur. Niciodată, de când sunt eu la Urziceni, nu am jucat aşa de bine. La pauză, le-am spus băieţilor că vom bate cu 2-0" a mărturisit după meci Dan Petrescu.

Popete, găsit vinovat de eşec

Vinovat în cea mai mare parte de eşcul de la Urziceni a fost găsit de această dată fundaşul Florin Popete, care a greşit la ambele goluri primite de Pandurii după cum a constatat Sorin Cârţu: „Nu pot să intru în mintea lui Popete, i-am explicat de miercuri ce să facă şi cum să stea în teren. I-am spus ceva unui jucător de 30 de ani şi a uitat în timpul meciului. A stat cu mâinile pe sus la gol, făcea pe arbitrul în loc să-şi urmărească adversarul. În plus el e plângăreţul echipei. Trebuia să spună de la început că nu poate şi gata. Sunt echipe bune care te simt unde eşti slab şi vulnerabil şi acolo te ard. Iar Popete a  fost jucătorul care a dereglat tot mecanismul”.

Vizualizări: 72

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: