Ziua de 17 Decembrie în istorie
În 1863 în Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei a fost votată „Legea secularizării averilor mănăstireşti”. În urma aplicarii ei, 25% din teritoriul țării devenea patrimoniul statului.
În 1912 a încetat din viaţă Spiru Haret, matematician, sociolog, pedagog, cel ce a reorganizat pe baze moderne învăţământul românesc.
În 2000 a avut loc reinaugurarea “Coloanei fără sfârșit“, operă a sculptorului Constantin Brâncuși aflată din 16 septembrie 1996 în lucrări de restaurare.
Secularizărea averilor mănăstireşti
Secularizarea averilor mănăstirșsti a fost una dintre marile reforme adoptate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea noului stat, înființat în anul 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească. Prin această reformă administrativă, adoptată în anul 1863, proprietăților bisericilor și mănăstirilor "închinate" unor locuri straine au fost trecute în proprietatea statului.
Cele mai imporante refome din vremea lui Cuza, pe lângă “Secularizarea averilor mănăstireşti”, au fost și Reforma fiscală" și "Reforma agrară".
Legea avea urmatoarele prevederi: “Toate averile mănăstirești închinate și neînchinate precum și alte legate publice sau daruri făcute de diferiți testatori și donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum și la mitropolii, episcopii și la metoacele lor de aici din țară și la alte mănăstiri și biserici din orașe sau la așezăminte de binefacere și de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor așezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului.”
Prin reforma au fost secularizate 75 de mănăstiri "închinate" grecilor, 44 din Țara Românească si 31 din Moldova, toate detinand pana atunci 560 de moșii. Dintre aceste moșii, multe au fost folosite pentru împroprietarirea taranilor, in cadrul "Reformei agrare".
Vizualizări: 516
Distribuie Trimite pe WhatsApp