Zmeura, elogiul calității de a fi comercial

La ora la care scriu acest text, nu s-au anunțat, încă, câștigătorii de la gala Oscar. Mai sunt vreo 12 ore chiar. Timp în care trebuie să-mi dau seama cum să fac să fur niște HBO cu furculița.

Dar nici nu voiam să vă vorbesc despre Oscaruri, ci despre opusele lor. Ceremonia antagonică. Cea intitulată ecologic și frugal ”Zmeura de aur”. Ca să fim bine înțeleși, cu Zmeura de Aur se premiază filmele cele mai apreciate de către publicul românesc consumator de mall. Adică cele mai proaste. Dacă la Oscaruri e mai complicat să faci o predicție, în privința Zmeurei de Aur treburile stau mult mai simplu: mergi la cât mai multe filme în toate sau în oricare dintre mall-urile capitalei și unde vezi că s-a strâns mai multă lume știi că ai un candidat serios. Dar ce înseamnă lumea multă la film, pe lângă faptul că e un indiciu pentru calitatea îndoielnică a filmului? Înseamnă un film de succes. Și-atunci stai și te-ntrebi cine iese mai câștigat? Multinominalizatul la Oscar The Artist, la care am fost ieri (la premieră!) și m-am bucurat de intimitatea vederii unui film în opt spectatori, sau multipremiata cu Zmeura de Aur serie Twilight, cu vampiri frumoși la față, la care trebuie să faci rezervare cu 2-3 zile înainte ca să prinzi un amărât de loc? Ca orice alt produs (fie el cultural sau nu), filmele se supun legilor economiei de piață. Se fac, mai mult sau mai puțin, la cerere. Și, din moment ce cererea pentru filme bune nu mai există, oferta în acest domeniu a scăzut și ea dramatic. De ce să te chinuiești să faci un film bun pentru săli goale când poți, cu mult mai puțin efort, mai puțini bani și mai puține emoții, să faci o mizerie cu roboți sau cu vampiri care-ți va aduce recunoașterea internațională și mulți-mulți bani?

Și sunt unii oameni care și-au asumat acest tip de prostituție cu o aroganță demnă de mari artiști. Este vorba, de exemplu, despre multipremiatul (la Zmeură) Nicholas Cage, un actor odată privit ca foarte talentat, miezul unor filme excepționale din anii '80-'90, dar care în ultimii ani face doar mizerii pentru cocalari și câștigă mulți bani. Sau despre Adam Sandler, singurul comic de succes din America mai slab decât Țociu și Palade, cel care a înregistrat un record fabulos la actuala gală a Zmeurii de aur: a fost nominalizat la cel mai prost film, cea mai proastă regie, cel mai prost scenariu, cel mai prost actor și (atenție!) cea mai proastă actriță! Asta ca să vedeți ce face omul pentru un strop de celebritate. Se îmbracă și în femeie.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: