(Ne)anchetarea lui Ponta e constituţională

Liberalii au pierdut ieri la Curtea Constituţională în cazul contestării votului dat de parlamentari pe 9 iunie cu privire la solicitarea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta. Curtea Constituţională a stabilit că este inadmisibilă sesizarea liberalilor şi, ca urmare, acestora nu le-a mai rămas nimic de făcut pe această temă. PNL ceruse CCR să constate neconstituţionalitatea votului întrucât Parlamentul nu ar fi votat cererea procurorilor anticorupţie, ci un raport al Comisiei Juridice, care propunea ca plenul să nu ceară urmărirea penală.

Chiar şi aşa Ponta nu scapă de problemele penale, pentru că cererea procurorilor viza fapte comise de acesta ca premier şi care ar fi constat în numirea lui Dan Şova ca ministru în schimbul banilor pe care i-ar fi primit anterior de la acesta. Victor Ponta este inculpat în dosarul afacerilor derulate de Șova la Turceni şi Rovinari, procurorii DNA susţinând că avocatul Ponta a încasat ilegal peste 180.000 de lei de la Casa de avocatură Șova care, la rândul ei, ar fi prejudiciat complexurile energetice cu circa 3,5 milioane lei. Dosarul respectiv l-a obligat pe Ponta să se retragă zilele trecute din fruntea PSD, deputatul de Târgu Jiu rămânând în fruntea Guvernului. Rovana Plumb a fost desemnată de conducerea partidului ca preşedinte interimar al PSD. (G.C.)

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: