O nouă amânare pentru alegerea conducerii UATAA Motru

Conducerea Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) Motru vine cu o nouă găselniţă pentru a nu stabili noii membri ai consiliului de administraţie al uzinei. Şedinţa AGA a fost stabilită pentru finele lunii noiembrie, dat fiind faptul că schimbarea vechiului CA nu a fost publicată iniţial şi în Monitorul Oficial, aşa cum cere legea.

Noi amânări în luarea unei decizii în ceea ce priveşte compoziţia viitorului consiliul de administraţie de la UATAA. Au trecut săptămâni bune de când se tot anunţă o întrunire a Adunării Generală a Acţionarilor, în urma căreia să fie decis noul CA. Văzând că cei de la Aparegio au publicat în Monitorul Oficial intenţia de a stabili noii membri ai consiliului de administraţie a societăţii principale de furnizare a apei la nivel judeţean, conducerea uzinei a conchis că trebuie să facă aceleaşi proceduri. Ca urmare, va mai trece o lună până ce se va stabili care vor fi cei cinci aleşi din cei şapte candidaţi. „După publicarea în Monitorul Oficial, conform legislaţiei în vigoare, data de întrunire a Adunării Generale a Acţionarilor va fi la sfârşitul lunii noiembrie, respectiv data de 28. Este ziua în care va avea loc şedinţa de consiliu local, AGA va avea loc mai devreme, cu 30 minute mai devreme. Ne-am consultat şi noi cu ceilalţi şi facem aceeaşi procedură şi aşa este legal, să publicăm şi în Monitorul Oficial”, a declarat Eugen Corcoaţă, directorul general al UATAA Motru.

CANDIDAŢI

Reamintim faptul că printre cei care vizează un post în cadrul viitorului CA al UATAA se numără Severus Militaru, prim-vicepreşedintele PDL Gorj şi Ilie Schinteie, fostul director al uzinei de termoficare. Ceilalţi cinci candidaţi sunt membrii actualului consiliu de administraţie al unităţii.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: