100.000 de euro pentru împrumutul lui Cardoso la Craiova

Un alt jucător care nu va mai evolua la Pandurii în viitorul sezon este brazilianul Alexandre Cardoso. Negocierile cu Universitatea Craiova sunt destul de avansate iar varianta agreată de gorjeni este un împrumut pentru un an de zile. „În ceea ce-l priveşte pe Cardoso sunt discuţii avansate pentru a merge la Universitatea Craiova, împrumut un an de zile cu opţiunea de a fi cumpărat. Am avansat aceste discuţii cu Universitatea Craiova şi suntem pe punctul de a încheia documentele deci nu mai contează alte oferte pentru Cardoso. Atât doar mai lipseşte din tranzacţia lui Cardoso”, a precizat Condescu , preţul tranzacţiei fiind de 100 000 de euro: „S-a bătut palma la 100 000 de euro împrumutul pe un an de zile, cu opţiune de cumpărare definitivă pentru cei de la Craiova. Suma pentru un transfer definitiv este de un milion de euro. Au existat şi aici discuţii cu jucători la schimb dar s-a optat pentru varianta cu banii pentru că cei de la Craiova ne-ar fi oferit jucători tineri dar antrenorul Marius  Baciu şi preşedintele executiv Eugen Pârvulescu vor să arunce în luptă jucătorii noştri”.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: