12 mii de mineri vor ieşi mai devreme la pensie

Aproximativ 12.000 de mineri din cei 18.000 din întregul bazin minier Oltenia vor beneficia şi anul viitor de o reducere a perioadei de muncă. Hotărârea a fost aprobată marţi seară în şedinţă de guvern şi permite ieşirea mai devreme la pensie a celor care au muncit o viaţă întreagă în carieră. Deputatul PDL, Severus Militaru, este cel care a făcut toate demersurile pentru ca hotărârea să fie aprobată pe ultima sută de metri. În fapt, vorbim de o prelungire pentru încă un an a prevederilor care impun condiţii deosebite de muncă pentru personalul direct productiv din cariere. Sindicaliştii din SNLO spun că în felul acesta, minerii beneficiază de o reducere cu trei luni pe an.

Vești bune pentru minerii care au muncit o viață în carieră. Hotărârea de guvern care le permitea acordarea condițiilor deosebite de muncă a fost aprobată marți și prevede prelungirea acestor condiții și în anul 2012. ”Am confirmarea că marți seara s-au aprobat condițiile deosebite de muncă și în 2012. Condițiile deosebite de muncă le asigură minerilor ieșirea mai devreme la pensie. Prevederile sunt valabile numai pentru personalul care muncește strict în carieră. Aceste prevederi expirau în 31 decembrie anul acesta dar noul act normativ le prelungește până pe 31 decembrie anul viitor”, a declarat Severus Militaru, deputat PDL.

Etăgan: ”Era păcat să se piardă acest drept”

De prevederile acestei hotărâri vor beneficia în continuare aproape 11.500 de mineri din întregul bazin minier Oltenia.  Sindicaliștii din USMO așteptau și ei cu sufletul la gură această hotărâre. ”Era păcat să se piardă acest drept. Minerii de subteran au condiții speciale, nu sunt probleme, există reglementare. Problema era cu minerii de carieră. În felul acesta pot ieși și ei mai devreme la pensie, li se reduce practic două-trei luni pe an. Ar fi bine să nu mai existe prelungiri ci o lege stabilă. Noi am încercat să introducem această prevedere în legea minelor dar nu s-a găsit cadru legislativ”, a declarat Gheorghe Etăgan, secretarul general al USMO.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: