2013, un an „mort” pentru Liviu Andrei

Declarația de avere pe care subprefectul de București a completat-o pentru anul trecut arată că în 2013 Liviu Andrei a stagnat din punct de vedere economic, la fel ca mulți alți bugetari.

Fostul prefect de Gorj nu a vândut și nu a cumpărat anul trecut case și terenuri, el având în proprietate, împreună cu soția, același apartament și casă de locuit din Târgu Jiu, achiziționate cu mai bine de un deceniu în urmă, la fel ca și cele două autoturisme, deținute din 2002 și 2005. În rest, reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a cumpărat bijuterii, nu a achiziționat acțiuni și nici credite nu a mai făcut, având în derulare unele de 10.000 de lei, scadente în 2015 și 2016.

Veniturile acestuia în 2013 au fost puțin peste 60.000 de lei, ca subprefect, plus norma de hrană de aproape 9000 de lei, la care se mai adaugă circa 26.000 de lei, ca profesor universitar la Arad, soția având un salariu total de circa 18.000 de lei, ca profesor la Târgu Jiu.

Mult mai mult, de vreo trei ori mai mult, a câștigat, în schimb, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Narcis Neaga. Veniturile salariale ale acestuia anul trecut au fost de 186.000 de lei, acesta având în proprietate, împreună cu soția, un apartament la București și altul în Sibiu, dar și două case de vacanțe la Avrig, toate cumpărate cu mai mulți ani de zile în urmă, șeful CNADNR având de recuperat de la companie un debit de 45.000 de euro.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: