40 miliarde pentru repararea străzilor afectate de iarnă

Municipalitatea a alocat aproximativ 40 de miliarde de lei vechi pentru refacerea trotuarelor şi a suprafeţei de carosabil afectată de sezonul rece. Reabilitarea presupune lucrări de reparaţii, frezări şi plombări ale gropilor.

Ninsoarea din această iarnă şi materialul antiderapant, folosit la deszăpezire, au umplut carosabilul şi trotuarele de gropi. „Au fost afectate mai ales străzile din cartierele al căror covor asfaltic este vechi de aproape 30-40 de ani. Pe aceste străzi nu s-a intervenit, până acum, pentru că sunt prinse în proiectul de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare. Decât după finalizarea lucrărilor se va începe reabilitarea străzilor”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu. Reprezentanţii municipalităţi spun că odată cu înlăturarea zăpezii gropile vor fi plombate cu piatra cubică rămasă după modernizarea zonei centrale. „În perioada imediat următoare gropile vor fi reparate cu piatră cubică. Această nu costă nimic deoarece a fost stocată în urma modernizării anumitor străzi din municipiu. Odată cu începerea sezonului cald va fi pusă în funcţiune staţia de preparat mixtură asfaltică. Apoi se va scoate patra cubică, iar gropile vor fi plombate cu mixtură asfaltică caldă”, a mai precizat Marius Ionescu. Pentru lucrările de reparaţii, frezări, întreţineri, plombări, inclusiv refacerea carosabilului, municipalitatea a alocat, pentru acest an, suma de 40 miliarde de lei vechi.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: