A furat bijuteriile părinţilor
A furat bijuterii de la părinţi şi le-a valorificat la un amanet cu ajutorul unui prieten. Vorbim de un minor din comuna Dragoteşti, în vârstă de numai 14 ani, care a fost dat pe mâna poliţiei chiar de tatăl său care a sesizat lipsa bijuteriilor şi le-a indicat oamenilor legii şi făptaşul. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că minorul a sustras bijuterii în decursul a patru zile şi pentru că avea nevoie de bani le-a amanetat cu ajutorul unor prieteni din localitate la o casă de amanet de pe raza comunei Mătăsari. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. Minorul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt între rude. (A.F.)