A murit Gheorghe Dinică

Gheorghe Dinică, unul dintre cei mai mari actori români, a murit, marţi, la vârsta de 75 de ani, la Spitalul Floreasca din Capitală. Acesta era internat de două săptămâni.

Gheorghe Dinică s-a născut pe 1 ianuarie 1934, la Bucureşti. “Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani. Nici nu mai ştiu câte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje”, spunea actorul.

Dinică, unul dintre cei mai mari actori români, a absolvit în 1961 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, la clasa profesoarei Dina Cocea.

"Primul meu rol a fost cu o trupă de amatori de la Poştă, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din spectacolul "Titanic-vals" de Tudor Muşatescu. Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală", îşi amintea el.

Gheorghe Dinică a jucat pe scenele Teatrului Mic, Teatrului de Comedie, Teatrului Bulandra, Teatrului Naţional Bucureşti, Teatrului Odeon etc.

În ceea ce priveşte cariera sa cinematografică, el a jucat în peste 60 de producţii.

A debutat în "Străinul" şi au urmat filme precum "Felix şi Otilia", "Un comisar acuză", "Cu mâinile curate", "Prin cenuşa imperiului", "Secretul lui Bachus", "Bietul Ioanide", "Ultima noapte de dragoste", "Cel mai iubit dintre pământeni", "Patul conjugal", "Patul lui Procust", "Orient Express", "Filantropica" etc.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: