A murit strivit de şenilă

Un bărbat de 49 de ani din Târgu Jiu, muncitor la un parchet de exploatare a masei lemnoase în zona  muntoasă  a comunei  Stăneşti, a murit marţi, prins sub şenila unui excavator. Cel care deţine parchetul a declarat că muncitorul, în timp ce efectua lucrări de reparaţii la un excavator, nu a respectat normele de protecţie a muncii, neasigurând utilajul, care s-a pus în mişcare în momentul în care victima cobora din acesta, fiind prins sub şenila acestuia, care i-a provocat decesul. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea  efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei morţii. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă, a anunţat IPJ Gorj.(A.A.)

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: