A revenit profesorul Păcurar şi a marcat

Mijlocaşul Alexandru Păcurar a lipsit două zile din cantonamentul echipei din Antalya. Învoit de antrenor pentru a-şi susţine la Cluj examenul de licenţă la Facultatea de educaţie fizică şi sport, Păcurar a revenit pentru amicalul cu NK Rudar Pljevlja disputat aseară la Lara, şi încheiat la egalitate, scor 1-1, el fiind marcatorul golului echipei Pandurii. „Domnul profesor”, cum îl strigă de acum colegii de echipă, a predat aseară lecţia loviturilor libere, unde oricum era cel mai bun de la Pandurii, şi a marcat cu un şut de la 17 metri.

Pandurii au susţinut cel de-al treilea amical şi sunt fără înfrângere până acum în pregătirea din Antalya, după ce în primul meci cu SV Ried au remizat, scor 0-0, şi au învins apoi pe Zethysu Taldikorgan cu 3-1. Aseară gorjenii au jucat pe terenul Wove din Lara cu ocupanta locului doi din Muntenegru, NK Rudar Pljevlja, reuşind să încheie jocul la egalitate, scor 1-1. Următorul joc amical al celor de la Pandurii în stagiul din Antalya este programat pe data de 5 februarie în compania croaţilor de la NK Varteks.

Cuplu de fundaşi centrali inedit, Rada – Tătaru

Aşa cum promitea la debutul pregătirii, Liviu Ciobotariu a trimis pe teren două formaţii diferite în cele două reprize, renunţând de această dată la a a-i mai ţine pe teren tot meciul sau o repriză jumătate pe fundaşii centrali. În premieră, la Pandurii a jucat la acest meci un nou cuplu de fundaşi centrali, doi tineri talentaţi remarcaţi încă din tur de antrenorii primei echipe. Rada şi Tătaru provin amândoi de la prima echipă şi sunt doi dintre cei mai buni jucători care au crescut la centrul de copii şi juniori de la Pandurii. În prima parte a meciului au evoluat: Stanca – Ghindeanu, Martinovic, Chibulcutean, Grecu – Hidişan, Nalaţi, Păcurar, Tremonti – Kamara, Tilincă iar în repriza a doua au intrat pe teren: Mingote – Rusu, Tătaru, Rada, Cardoso – Orac, Murgan, Vranjes, Lazic – Stromajer, Arrieta.

Păcurar, din nou salvator

La acest meci au fost pe teren 22 de jucători, din lotul de 27 de fotbalişti deplasaţi în Antalya lipsind doar Popete, Raskovic, Diaconu şi Avrămescu care au evoluat ieri la echipa a doua precum şi Dedu care încă se antrenează separat de echipă, el fiind în perioada de recuperare după o operaţie la umăr. În prima parte a meciului a evoluat şi căpitanul Alex Păcurar a făcut un joc bun. Tilincă a fost faultat în apropierea careului după ce scăpase singur către poartă. NK Rudar a egalat în minutul 75 la o greşeală a apărării de la Pandurii, Cardoso nesincronizându-se cu ceilalţi colegi din apărare. La o lovitură liberă din partea a doua a meciului vicepreşedintele

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: