Absenţele a mii de elevi, centralizate la solicitarea AJPIS

Peste 5000 de familii din Gorj beneficiază de ajutor financiar de susţinere, separat de alocaţia pentru copii. O parte dintre gorjeni riscă o piardă alocaţia de susţinere a familiei începând cu luna august în cazul în care copiii au înregistrat mai mult de 20 de absenţe nemotivate în semestrul II al anului şcolar recent încheiat.

Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Gorj a solicitat conducerii Inspectoratului Şcolar să centralizeze absenţele a peste 8000 de copii care provin din familii nevoiaşe. Familii beneficiare care constată că li se va diminua sau suspenda alocaţia de susţinere trebuie să ştie că acest lucru se datorează faptului că ai lor copii au înregistrat absenţe nemotivate în semestrul II. „Până pe data de 15 iulie, aşteptăm de la Inspectoratul Şcolar situaţia absenţelor înregistrate de copiii care provin din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, urmând ca suspendarea de la plată să o facem începând cu data de 1 august. În situaţia pe care am transmis-o la Inspectoratul Şcolar am solicitat verificarea absenţelor pentru un număr de 8101 copii cu vârstă şcolară”, a declarat Viorica Roşianu, directorul AJPIS Gorj.

În cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor: cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 şi 19 absenţe şi cu câte 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de 20 de absenţe. „În luna iunie am avut la plată 5295 de beneficiari de alocaţii de susţinere, iar în prima jumătate a anului în curs am efectuat plăţi în cuantum de 2.501.899 lei”, a mai precizat Viorica Roşianu.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: