Accident cu fugă de la locul faptei

Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată prin 112 de medicul de gardă din cadrul Unităţii Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, cu privire la faptul că la această unitate s-a prezentat un tânăr de  24 ani, din comuna Aninoasa, care prezenta leziuni la nivelul piciorului drept şi a declarat verbal că a fost victima unui eveniment rutier produs în urmă cu o oră, pe raza oraşului Rovinari, pe DE 79 - zona „La Tractoraş”. La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliție care, din primele cercetări efectuate, a constatat faptul că un alt tânăr de 24 ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, ajuns în zona „La Tractoraş”, a acroşat cu oglinda stângă pietonul care se angajase în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător.

Șoferul a fost depistat de oamenii legii la domiciliu și atât conducătorului auto cât şi victimei le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: