Accident cu patru victime la Țânțăreni
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc în comuna gorjeană Țânțăreni. Evenimentul a fost anunțat chiar de una dintre victime. Oamenii legii s-au deplasat imediat la fața locului și, din primele cercetări, s-a stabilit că un șofer de 23 de ani din comuna Sălătrucu, judeţul Argeş, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661 - Ţânţăreni, din direcţia Turburea în direcţia Tânţăreni, la intrarea pe DE 79, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 48 ani, din Turceni, care circula din direcţia Ţânţăreni în direcţia Turceni. În urma impactului a rezultat accidentarea apelantului la 112, un tânăr 23 ani, pasager care a fost transportat la Spitalul Filiaşi pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, au fost răniţi şi trei pasageri din autoturismul care circula regulamentar. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (A.F.)
Vizualizări: 266
Distribuie Trimite pe WhatsApp