Accident cu trei victime, provocat de un angajat ISU

Trei persoane din Tismana, printre care şi un băieţel de doar şase ani, au fost rănite ieri dimineaţă de un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Toţi trei se aflau într-o maşină şi voiau să ajungă la Tismana, când, de pe strada Tismanei a ieşit celălalt autoturism condus de locotenent colonelul Liviu Ungureanu, care nu le-a acordat prioritate.

Evenimentul a avut loc în cartierul Bârseşti din Târgu Jiu. Şoferul autoturismului care circula regulamentar se afla în maşină cu soţia, copilul şi soacra sa. Deodată, în faţă i-a apărut o maşină pe care nu a mai putut să o evite. “Noi mergeam regulamentar, ne duceam acasă şi a apărut domnul cu maşina de pe o străduţă. Ce să mai fac- Nu am avut cum să-l evit. Au ajuns la spital toţi cei din maşină, soţia, copilul şi soacra mea”, a declarat Claudiu  Palaghiciuc, şoferul autoturismului care circula regulamentar.

În urma impactului puternic copilul de doar şase ani împreună cu mama şi bunica sa au suferit leziuni şi a fost nevoie de transportarea acestora la spital. Din fericire, starea lor este stabilă. “Am primit trei pacienţi, victime ale unui accident rutier. Printre ele se află şi un copil de şase ani, un băieţel, care însă nu a suferit traumatisme grave. Starea celor trei victime este stabilă”, a declarat medicul.

Şoferul vinovat, locotenent colonelul în cadrul ISU Gorj, Liviu Ungureanu, susţine că incidentul s-a produs pe seama oboselii. “Am lucrat toată săptămâna la o revistă, oboseala”, susţine Liviu Ungureanu.

Poliţia va continua cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele care au condus la producerea evenimentului. Testaţi cu aparatul etilotest s-a demonstrat că niciunul dintre cei doi conducători auto nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: