Accident pe Defileu din cauza lucrărilor la drum

Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată de un participant la trafic, despre faptul că pe D.N. 66, în Defileul Jiului, la limita cu judeţul Hunedoara, s-a produs un accident de circulaţie cu o victimă. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 49 ani, din comuna Zătreni, judeţul Vîlcea, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 66, în afara oraşului Bumbeşti-Jiu, din direcţia Petroşani în direcţia Târgu-Jiu, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Drum îngustat”, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar din sens opus de un șofer de 34 ani, din municipiul Petroşani. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului autoturismului, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Petroşani pentru acordarea de îngrijiri medicale. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (A.F.)

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: