Accident rutier anunțat la poliție de medicul de la UPU

Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de medic în cadrul secţiei U.P.U. a Spitalului Tudor Vladimirescu, despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un bărbat de 47 ani, din comuna Ciuperceni, care a declarat ca a fost acroşat de un autovehicul. Polițiștii de la Serviciul Rutier s-au deplasat la unitatea medicală şi la locul producerii evenimentului, ocazie cu care s-a stabilit că un șofer de 53 ani, din comuna Slivileşti, în timp ce conducea un autoturism proprietate personală, în incinta unei societăţi comerciale din Târgu-Jiu, a efectuat manevra de mers înapoi şi l-a acroşat pe bărbatul din Ciuperceni, care se deplasa în calitate de pieton. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a acestuia, fiind transportat de către conducătorul auto la unitatea medicală pentru îngrijiri şi investigaţii amănunţite. Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: