Achitare pentru Morega şi Păcuraru în dosarul de corupţie

Deputatul Dan Morega şi fostul ministru al muncii, Paul Păcuraru, au fost achitaţi de magistraţii de la instanţa supremă din România, cei doi politicieni fiind acuzaţi de fapte de corupţie. Dosarul s-a bazat însă mai mult pe discuţii telefonice înregistrate, probele de la dosar, ca şi în alte cazuri, fiind insuficiente pentru ca judecătorii să poată lua o altă hotărâre, care să le fie favorabilă procurorilor anticorupţie. Pentru parlamentarul gorjean emoţiile judiciare nu se încheie însă odată cu sentinţa de ieri, acesta mai având pe rol şi dosarul „bani pentru partid”, aflat şi el în faza de pronunţare a unei sentinţe.

Procesul lui Morega şi Păcuraru s-a desfăşurat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dată fiind calitatea de parlamentari a celor doi şi chiar de fost ministru a lui Păcuraru. Magistraţii nu au reţinut în sarcina celor doi nicio faptă de natură penală, deşi Morega era acuzat de dare de mită, iar Păcuraru pentru luare de mită. Procurorii anticorupţie au susţinut în rechizitoriul din decembrie 2008 că deputatul gorjean, fost şef al PNL Gorj la acel moment şi membru în adunările generale ale acţionarilor de la complexurile energetice Turceni şi Rovinari, precum şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, i-ar fi promis lui Păcuraru sprijin pentru contracte în minerit şi energie ale firmei fiului fostului ministru în schimbul numirii la ITM Gorj a unei persoane indicate de el, respectiv George Romanescu, cel care şi în prezent conduce instituţia amintită.

Firma lui Păcuraru Junior depusese în iunie 2007 oferte la CE Turceni şi SNLO pentru cursuri de protecţia muncii, valoarea contractelor fiind de 45.500 de lei, respectiv, 68.000 lei. Ulterior, în august 2007, firma respectivă a depus o ofertă similară şi la CE Rovinari, între timp, pe 15 iunie, Romanescu devenind şef al ITM Gorj, funcţie care era oricum vacantă şi pe care a părăsit-o după câteva luni.

Morega s-a declarat mereu nevinovat

Dan Morega a declarat în permanenţă că nu a comis nicio ilegalitate şi că nici nu are vreo legătură numirea lui Romanescu în fruntea ITM Gorj cu derularea contractelor lui Mihnea Păcuraru. Deputatul a precizat în repetate rânduri că nici nu l-a cunoscut foarte bine pe fiul fostului ministru, el menţionând că, date fiind funcţiile pe care le avea la nivel de judeţ nici nu putea să fie indiferent de eventuala sosire a acestuia prin Gorj. „S-a demonstrat acum nevinovăţia despre care am tot vorbit în ultimii 2-3 ani de zile şi mă bucur că instanţa supremă din România şi-a dovedit competenţa şi imparţialitatea. E dovada că putem avea încredere în justiţie”, a declarat Morega, o mare parte a dosarului în care a fost inculpat bazându-se pe înregistrări telefonice. Înregistrările respective au fost expertizate de specialişti ai Institutului Naţional  de Criminalistică, discuţiile telefonice nefiind o probă suficientă pentru procurorii anticorupţie pentru a obţine o condamnare a celor doi politicieni.

Victor Banţa, audiat în dosar

Achitarea lui Morega şi a lui Păcuraru s-a produs şi în condiţiile în care în dosar a fost audiat fostul prefect Victor Banţa, promovat de guvernarea liberală pe post. Acesta găseşte „corectă” decizia de acum a magistraţilor, Banţa menţionând că şi în faţa judecătorilor a povestit cum a ajuns Romanescu să fie şef al ITM Gorj. „A fost una din cele trei propuneri pe care eu le-am făcut. Fusesem şi în AGA la Turceni, dar nu se discutase despre aşa ceva, iar ca prefect mi s-a cerut de la minister o listă de propuneri. Am făcut trei propuneri, iar domnul Romanescu a avut susţinerea mea directă pentru a fi promovat. Nu are nicio legătură numirea respectivă cu contractele despre care se vorbeşte în rechizitoriu. Oricum, valoarea lor este una destul de mică şi legislaţia permitea chiar o încredinţare directă a lor, fără licitaţie, deci nu era nimic ilegal şi de aceea apreciez decizia instanţei ca fiind una corectă”, menţionează Victor Banţa. Sentinţa pronunţată acum poate fi atacată cu recurs la un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia acestora urmând să fie una definitivă.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: