Adjunctul ITRSV Vâlcea, obligat să-şi justifice averea

Agenția Națională de Integritate, sperietoarea primarilor incompatibili, a anunțat ieri că adjunctul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Vâlcea, un gorjean din Țicleni, nu poate justifica peste 220.000 de euro din averea sa.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 879.755,35 Lei (aprox. 221.273,35 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Dinucă Gheorghe, Director adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu-Vâlcea”, se arată într-un comunicat al ANI. Agenţia susţine că, în perioada ianuarie 2005 - decembrie 2011, Dinucă a realizat venituri salariale în cuantum de 210.388 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 1.090.143,35 lei, rezultând o diferență nejustificată de 879.755,35 Lei (aprox. 221.273,35 Euro). ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Craiova în vederea începerii unui control, la dosarul respectiv Dinucă depunând un punct de vedere, după cum au menționat inspectorii de integritate.

Averea din acte

Ultima declarație de avere pe care Dinucă a depus-o anul trecut ca adjunct al ITRSV Vâlcea arată că în 1990 acesta avea 288 de metri pătrați la Țicleni, pe care i-a cumpărat. În 2009 și 2010 a moștenit la Vâlcea trei bucăți de teren agricol cu o suprafață de până în 5000 mp fiecare, precum și aproape 4500 mp de teren intravilan. La Țicleni, acesta are o casă de 188 mp, iar la Vâlcea a moștenit un alt imobil de 88 mp. În conturi, Dinucă a pus deoparte în 2009 și 2010 fix 100.000 de euro, iar din 2002 plătește pentru o pensie privată, având în cont 25.000 de lei. Venitul anual încasat în 2011 de adjunctul ITRSV Vâlcea este de 24.480 de lei, ceea ce înseamnă cam 2000 de lei pe lună!

Interesant este că în declarația de avere de anul trecut, suma de 100.000 de euro nu se mai regăsește prin conturile lui Dinucă, veniturile sale salariale crescând în 2012 la puțin peste 28.000 de lei. Banii nu au fost investiți în mașini sau proprietăți, cel verificat acum de ANI nemenționând niciunde în declarația de avere ce a făcut cu suma respectivă.

SPECULAŢII

De numele lui Gheorghe Dinucă presa a legat în ultimii ani numele mai multor firme, care au câștigat licitații de milioane de euro. ITRSV este instituţia care a aprobat ani la rând defrişările făcute inclusiv de companiile miniere şi multe licitaţii erau câştigate de firme considerate ca fiind apropiate acestuia.

Vizualizări: 195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: