Admiterea la liceu, pe baza portofoliului educaţional

Proiectul de Lege al Educaţiei Naţionale schimbă admiterea la liceu. Portofoliul educaţional, văzut ca o carte de identitate a elevului, va juca un rol important în ocuparea unui loc la liceu. Portofoliul educaţional va cuprinde, începând cu clasa pregătitoare, totalitatea diplomelor, certificatelor sau înscrisurilor obţinute de elev. Procedurile de admitere în liceu au fost modificate de la o generaţie la alta, elevii trecând prin diferite experimente menite să ofere cea mai bună formulă de selecţie a elevilor. Astfel, la admiterile precedente au fost luate în calcul mediile din timpul ciclului gimnazial, rezultatele obţinute la capacitate, la tezele cu subiect unic sau la testele naţionale.

Formulele nu dispar nici prin proiectul Legii Educaţiei Naţionale, aflat în dezbatere. Astfel elevii ar trebui să fie admişi la liceu în clasa  X-a, dat fiind faptul că în învăţământul gimnazial va fi inclusă clasa a IX-a. Varianta nu este acceptată de sindicaliştii din învăţământ, care susţin în continuare ca elevii să intre la liceu în clasa a IX-a, aşa cum se întâmplă şi la ora actuală. Astfel, conform proiectului de lege, admiterea la liceu va urma două proceduri, stabilite în funcţie de numărul de locuri alocate clasei a X-a. „În cazul în care numărul de candidaţi nu depăşeşte numărul locurilor oferite de liceu, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educaţional al elevului”, spune Gheorghe Mitescu, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj. Sindicaliştii din învăţământ atrag atenţia că în acest caz va exista riscul ca portofoliul educaţional să nu reflecte obiectiv competenţele cheie dobândite de elevi.

Nici în situaţia în care numărul de candidaţi va fi mai mare decât numărul locurilor oferite de liceu sindicaliştii nu sunt de acord cu formula stabilită în proiect. În acest caz, proiectul Legii Educaţiei prevede că „admiterea se face luând în calcul, în proporţie de 70% portofoliul educaţional al elevului, media de absolvire a învăţământului obligatoriu şi media de la probele de la evaluarea naţională de la finalul clasei a IX-a şi în proporţie de 30% nota obţinută la disciplina de admitere stabilită de liceu”. Din amendamentul propus de sindicalişti în această situaţie reiese că „admiterea se face luând în calcul, în proporţie de 50% portofoliul educaţional al elevului (media de absolvire a învăţământului obligatoriu  şi media la probele de la evaluarea naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a) şi în proporţie de 50% nota obţinută la disciplina de admitere stabilită de liceu.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: