Afaceriști craioveni, luați la puricat de Antifrauda de la Gorj

Inspectorii Direcției Regionale Antifraudă de la Târgu Jiu sunt de câteva zile ”călare” pe comercianții din târgul Marlorex de la Craiova, nervii vânzătorilor fiind ieri întinși la maxim.

Vânzătorii au ajuns să se plângă de faptul că li se strică marfa, că le pleacă din clienți și că vor ajunge în sapă de lemn dacă cei de la Antifraudă le mai stau mult pe cap. Ca să evite eventuale agresiuni fizice, inspectorii au cerut protecția jandarmilor din Bănie, controalele de ieri vizând actele fiscale pe care le au mărfurile ce părăsesc respectivul centru comercial. Toate mașinile care au intrat și au ieșit au fost luate la bani mărunți, iar comercianții, de supărare, au început să își arunce marfa, strigând că au pierderi considerabile, mai ales în această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă, când mizau pe rulaje mari.

Purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Alexandru Cristea, a menționat însă că nimeni nu ar trebui să aibă motive de supărare atâta timp cât inspectorii de la Integritate nu urmăresc altceva decât să combată evaziunea fiscală. Practic, angrosiștii din Bănie sunt întrebați de facturi, chitanțe și alte documente contabile, documente pe care nu le-au prea folosit până acum și pentru care se și supără zilele acestea. Cristea spune că, ieri, la trei zile de la declanșarea controalelor de la Marlorex gradul de fiscalizare crescuse cu 90%, procentul fiind semnificativ și relevant pentru a vedea cât de mare era evaziunea fiscală în acest centru comercial. Fiscalizarea comerțului respectiv a dus însă și la creșterea unor prețuri, lucru pe care cei de la Antifraudă îl recunosc.

”În urma monitorizării și a prezenței inspectorilor Antifraudă la locație, prețurile de vânzare au fost modificate de către comercianți și au crescut, în medie, cu 145%. De exemplu, prețul cartofilor a crescut de la 54 de bani la 1,37, preț care este și la ceapă, de la 69 de bani. Prețul baxului de banane a crescut și el de la 43,5 lei la 75 de lei. De asemenea, a crescut și numărul bonurilor fiscale emise cu 90%, care corespunde cu numărul real al clienților care au cumpărat legume și fructe de aici. Pe 6 și 7 decembrie inspectorii au dispus aplicarea unor sancțiuni în cuantum de 300.000 de lei și confiscarea unor mărfuri în valoare de 150.000 de lei”, a precizat Alexandru Cristea.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: