Afaceriştii din Târgu Jiu vor impozite mai mici

Peste 30 de afacerişti din Târgu Jiu au trimis municipalităţii o scrisoare deschisă, prin care reclamă impozitele prea mari. Afaceriştii se plâng de faptul că vor plăti impozite de 5-6 ori mai mari ca anul trecut din cauză că autorităţile au majorat cota de impozitare la 1,5%. Conducerea Direcţiei de Taxe şi Impozite spune însă că această cotă a fost aplicată încă din anul 2009, majorarea fiind cauzată de noile prevederi legale care impun ca rapoartele de evaluare a clădirilor să se facă în funcţie de cost.

Scrisoarea deschisă trimisă de afacerişti a fost prezentată de către liberali în cadrul unei conferinţe de presă. Mihai Paraschiv, consilier municipal PNL, susţine că unii afacerişti vor plăti taxe şi de 5-6 ori mai mari, faţă de anul trecut. „În urmă cu două zile, am primit o scrisoare deschisă din partea unui grup de oameni de afaceri din municipiul Târgu Jiu, total dezamăgiţi de nivelul acestor taxe. La o parcurgere sumară a câtorva exemple am constatat că sunt foarte mulţi care ajung să plătească taxe de 5-6 ori mai mari decât în anul precedent, ceea ce strigător la cer”, a declarat Mihai Paraschiv, consilier PNL. Acesta a precizat că scrisoarea este semnată de circa 30 de afacerişti dar, probabil, vor fi şi alţii nemulţumiţi când vor afla că vor plăti impozite majorate. „Evaluarea se face din 3 în 3 ani, iar unii au încă valabile evaluările din anii trecuţi. Surpriza va fi pentru cei care îşi fac evaluările acum pentru că se va merge pe alte modalităţi de calcul şi au venit nişte cote impuse pentru aceste evaluări. Se merge pe o valoare destul de ciudată, se merge pe o valoare de 440 de euro/mp, în condiţiile în care avem firme ce construiesc locuinţe pentru Primăria Târgu Jiu cu 220-230 de euro/mp. Nu poţi să pui un impozit pe nivelul de dotare şi finisare al unei clădiri pentru că până la urmă, construcţia este aceeaşi”, a precizat Paraschiv.

„Nu se mai poate face nimic pentru anul 2016”
Conducerea Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale spune că, în anul 2016, s-a păstrat cota de impozitare de 1,5%, după care s-a operat începând cu anul 2009. Potrivit directorului Mariana Budulan, impozitele vor fi majorate din cauză că rapoartele de evaluare a clădirilor se vor face în funcţie de cost. „Din cele 31 de societăţi comerciale semnatare ale petiţiei, un număr de 14 societăţi plătesc în acest an un impozit egal cu cel din anul 2015, două dintre societăţi plătesc un impozit mai mic decât cele din anul 2015, iar pentru un număr de 15 societăţi menţionate în scrisoare nu pot să vă comunic impozitul pentru că nu au depus până la această dată rapoartele de evaluare a clădirilor pentru a putea face o comparaţie cu impozitul pe care l-au achitat în anul 2015 şi pe care vor trebui să-l achite în anul 2016. Este posibil ca, pentru cele 15 societăţi care nu şi-au depus rapoarte până la această dată, să fie o creştere a impozitului, având în vedere că noile reglementări care au intrat în vigoare începând cu acest an, într-adevăr îngrădeşte posibilitatea ca evaluatori să facă rapoarte de evaluare în alte condiţii decât cele reglementate de Ghidul 500”, a declarat Marian Budulan, directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale.
Aceasta a mai precizat că nu se va mai putea face nimic până anul viitor. „Singurul mod de reglementare este în funcţie de cost, adică se va face o evaluare obiectivă, aşa cum şi noi persoanele fizice plătim impozite şi taxe. Se menţine cota de 1,5% în 2016, cotă în funcţie de care am calculat impozitele începând cu anul 2009. Nu se poate discuta de o majorare a impozitelor ca urmare a cotei, dacă vor creşte impozitele vor creşte ca urmare a faptului că nu se vor mai putea face rapoarte decât în funcţie de cost, nu mai există acea posibilitate ca evaluatori să stabilească nişte valori în funcţie de alte criterii, criterii în funcţie de care impozitele erau dirijate spre o valoare mică, acolo exista posibilitatea de acordare a unor reduceri prin care, prin noua metodă, n-o mai pot face. Nu cred că se va mai putea face ceva în acest an”, spune Mariana Budulan.

Să moară şi capra vecinului
Afaceriştii din Târgu Jiu au cerut să se uniformizeze nivelul de impozitare pe imobile, indiferent dacă ele aparţin persoanelor fizice ori persoanelor juridice. O uniformizarea a cotei de impozitare ar face ca persoanele fizice să plătească un impozit mare, de 1500% . Reprezentanţii municipalităţii au dat de înţeles că vor ţine cont de propunerea oamenilor de afaceri, iar anul viitor vor propune majorarea impozitelor persoanelor fizice şi nu reducerea cotei de impozitare pentru persoanele juridice. „Prin scrisoarea deschisă, iniţiatorii ne întreabă de ce nu am uniformizat aceste cote la persoane fizice cu cele la persoane juridice, adică să-i ducem şi pe cei care au în proprietate clădiri nerezidenţiale la cota de 1,5% pe care o achită persoanele juridice. Ne-am oprit la cota de 0,5%, având în vedere faptul că deja există o creştere cu 400% pentru contribuabili persoane fizice, crescând cota de la 0,1% la 0,5%. Dacă o duceam la 1,5% trebuia să creştem cu 1500%, ceea ce era greu de suportat, dacă nu imposibil pentru o persoană fizică, însă avem în vedere solicitările dumnealor, iar în anul următor vom vedea ce propuneri putem face”, a declarat Mariana Budulan.

Ameninţă că îşi vor închide afacerile
Printre semnatarii scrisorii deschise se numără şi Călin Lemnaru, Dan Mischie, Ovidiu Birău, Tudor Orza, Cătălin Brăilă, Constantin Pârcălabu şi Dan Morega. Liberalul Mihai Paraschiv crede că majorarea impozitelor va afecta grav economia judeţului. „Municipiul Târgu Jiu nu este dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere economic. Din păcate, suntem pe ultimul loc la exporturi, în primele 3-4 din ţară, ca şi nivel al şomajului, motiv pentru care o astfel de povară în plus nu face decât să degradeze şi mai mult mediul de afaceri”, a declarat Paraschiv. La rândul său, omul de afaceri Tudor Orza speră să se revină asupra impozitelor. „Impozitele sunt exagerate comparativ cu alte oraşe din ţară. Nu ştiu de ce au decis să ni se calculeze impozitele cu 1,5% ţinând cont de faptul că în Gorj nu mai merge nimic. E foarte mult, eu unul am noroc că am o evaluare care încă este valabilă, dar la anul intrăm şi noi în aceeaşi categorie ca şi ceilalţi. O construcţie se evaluează de 3-4 ori mai mult decât în anii precedenţi, plus cota pe care o aplică impozitele, care au crescut foarte mult. Sperăm să se revină asupra acestor impozite pentru că altfel va trebui să închidem activităţile. Oraşele Timişoara, Severin, chiar şi Târgu Cărbuneşti au altă politică de impozitare, nu ştiu de ce la noi s-a mers cu maximul”, a declarat Orza.

Vizualizări: 5,736

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: