Ajutoarele pentru încălzirea cu lemne vin la vară

Persoanele cu venituri mici sunt nevoite să-şi ia gândul de la subvenţiile pentru încălzire. Plata ajutoarelor de la stat a fost întârziată cu aproximativ  două luni, ultima tranşă a banilor urmând a veni în luna mai. Din cauza acestor decalări Direcţia de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu a renunţat la programări, beneficiarii primind banii prin poştă. În aceeaşi situaţie sunt şi locuitorii din Plopşoru,  care au sperat degeaba că ajutoarele statului îi va încălzi.

Cei peste 2000 de târgujieni, beneficiari ai ajutoarelor de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, şi-au primit banii pentru luna decembrie abia săptămâna trecută. Plata acestor ajutoare a depăşit perioada legală cu aproximativ două luni. „Sperăm să se găsească o soluţie măcar pentru ultimele două luni ale sezonului rece pentru că altfel se va ajunge cu plata acestor ajutoare până în luna mai. Din cauza acestor decalări nu s-au mai făcut programări, ca în anii trecuţi, banii nemaifiind ridicate de la sediul Direcţiei de Protecţie Socială. Beneficiarii intră în posesia ajutoarelor financiare prin intermediul poştei. De la noi nu mai ridică banii decât cei care nu sunt găsiţi acasă de către poştaşi. În prezent, nu sunt decât 30 de familii în această situaţie”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu. La sfârşitul lunii ianuarie, Direcţia de Protecţie Socială înregistrase un număr de 2 239 cereri pentru acordarea subvenţiilor de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri. Valoarea totală a ajutoarelor financiare pentru luna ianuarie, la nivelul municipiului Târgu Jiu, fiind de 114 269 de lei.

La Plopşoru au primit doar pensionarii şi şomerii

Altă localitate aceeaşi problemă. Sute de persoane din Plopşoru s-au încadrat pentru a beneficia de aceste subvenţii însă nu au mai primit nici până acum banii. Cum iarna nu dă semne să se retragă, oamenii susţin că nu ştiu cu ce se vor mai încălzi, mai ales că nu le este permis să adune lemne din pădure. „Eu am acasă şapte copii pe care trebuie să-i întreţin. Din alocaţia lor am reuşit să cumpăr câteva lemne să ne încălzim, dar nu ştiu cât îmi vor mai ajunge. Până acum domnul primar nu ne-a dat banii pentru lemne, dar zice că trebuie să vină la sfârşitul acestei lunii şi pentru celelalte luni neplătite”, declară un beneficiar al acestui ajutor.

Primarul localităţii Plopşoru susţine că banii nu au fost acordaţi pentru că nu au fost livraţi de câtre Guvern.

 „Am primit bani doar pentru pensionari şi pentru cei care sunt în şomaj. Urmează pe săptămâna viitoare să le dăm banii şi beneficiarilor legii 416”, afirmă Petre Grigorie, primarul localităţii Plopşoru.

Pe de altă parte conducerea Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Gorj susţine că bani au fost livraţi la zi către primăriile din judeţul Gorj pentru toţi beneficiarii şi nu mai sunt restanţe. În această lună vor fi livraţi şi banii pentru ianuarie în sumă de 1.768 mii lei. „Noi am livrat banii către toate primăriile din judeţ, în funcţie de cerinţele pe care le-am avut. Dacă banii nu au ajuns la beneficiari nu mai este vina noastră, iar oamenii trebuie să meargă la primărie pentru a afla ce se întâmplă”, declară Paulina Bâlteanu, director AJPS Gorj.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: