Alimpeşti Util, firma care face de toate

Primăriţa comunei Alimpeşti, Elena Mosor, a înfiinţat la începutul anului o firmă a cărei activitate principală este captarea, tratarea şi distribuirea apei. Ceea ce puţini oameni ştiu însă este că firma Alimpeşti Util satisface orice nevoie a cetăţeanului, de la aranjarea părului până la organizarea de pompe funebre. Firma respectivă are trei asociaţi şi toţi atâţia angajaţi, Elena Mosor fiind reprezentanta Consiliului Local în conducerea firmei.

Firma Alimpeşti Util cu sediul chiar în localitate prestează orice tip de activitate. Potrivit codului CAEN, activitatea principală a firmei o reprezintă tratarea, captarea şi distribuirea apei. Câteva activităţi secundare şochează însă cu atât mai mult cu cât se pare că nu sunt decât patru angajaţi, în frunte cu primăriţa Elena Mosor. Potrivit fostului consilier Leonida Belgher, firma se poate ocupa de cultivarea tuturor cerealelor, poate organiza activităţi de creaţie artistică, activităţi ale cluburilor sportive, ale centrelor fitness, activităţi recreative precum şi activităţi de aranjare şi coafare a părului. „Sunt o serie de activităţi secundare precizate cum ar fi întreţinere corporală, aranjarea părului precum şi activităţi de pompe funebre dar şi repararea articolelor de uz gospodăresc. Sunt vreo trei pagini de activităţi secundare”, a declarat Leonida Belgher.

ASOCIAŢI

Consiliul Local Alimpeşti este asociat unic şi reprezentat în conducere de Elena Mosor şi încă trei asociaţi. Dacă Elena Mosor este mandată pe perioadă nelimitată, ceilalţi trei asociaţi au câte un mandat de patru ani. Elena Mosor, primăriţa din Alimpeşti, nu a putut fi contactată având telefonul închis.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: