Altă javră ordinară

Aşa cum era de aşteptat, protestele din ţară devin violente, direct proporţional cu tupeul, obrăznicia, minciuna de care dau dovadă politicienii. Victor Ponta a primit pentru prima dată mesajul: Ieşi afară, javră ordinară! A auzit duritatea scandărilor de care s-a bucurat anul trecut, când adresantul era Traian Băsescu.

„Lingoul” Ponta, cum l-a poreclit piaţa, nu mai vede în faţa ochilor decât interesul lui de a ajunge preşedinte, pe care deocamdată îl neagă. Vrea însă sprijinul americanilor, aşa că impunerea unor proiecte precum Chevron şi Roşia Montană sunt vitale. Jandarmii care acum lovesc protestatarii sunt buni, cianura nu este otravă, iar gazele de şist nu distrug solul şi apa freatică. Sutele de cutremure de la Galaţi nu au nicio legătură cu sondele, iar specialiştii care spun altceva sunt exaltaţi care bagă panica în oameni, după cum i-a numit premierul.

Năstase, acum mulţi ani, a cedat o parte din suveranitatea României, crezând că astfel va deveni preşedinte. Cazul OMV Petrom este relevant, dar nu singular. Societăţile din zona de transport a energiei şi gazelor naturale au ajuns la investitori strategici din alte state. Mulţi dintre ei fiind companii de stat din alte ţări. Ponta va vinde acum puţinele resurse pe care le mai are România, dar şi companiile de energie. Pentru că, din ce în ce mai mult, cine are energia, deţine puterea în orice colţ al lumii.

Săptămâna viitoare, Ponta va merge pe tărâm american pentru a prezenta ploconul. Sponsor principal, cum altfel, Complexul Energetic Oltenia. America este o ţară scumpă pentru politicienii de mâna a doua, care vor să-şi facă imagine. Dacă Ponta va dori să se fotografieze cu careva important de acolo va trebui să cotizeze sume cu multe zerouri. În dolari. Aşa e practica în State, e legală, se taie factură pentru asta. Întrebarea este ce de trebuie să plătească minerii şi energeticienii această factură, câtă vreme mai-marii zilei se duc acolo să vândă compania pe nimic?

Fac prinsoare că Ponta va negocia acolo pachetul majoritar al CE Oltenia, care va fi scos la privatizare abia după ce compania va fi „curăţată” de părţile mai puţin performante, care vor rămâne tot pe capul guvernului. Şi mai pun un pariu. Preţul pe care-l va obţine Ponta va fi mai mic decât investiţia făcută în modernizarea unui singur grup energetic. Timpul este înainte şi îmi va da dreptate.

Vizualizări: 195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: