Amânare în procesul de la Olt al lui Condescu

Procesul în care fostul șef de la Pandurii, Marin Condescu, și adjunctul său, Viorel Temelescu, sunt judecați la Tribunalul Olt pentru că ar fi prejudiciat clubul pe care l-au condus până acum un an a început ieri cu o amânare. Schimbarea unui avocat și aducerea altuia nou în procesul respectiv a impus acordarea de către instanță a unui termen care să îi permită și acestuia să studieze probele de la dosar. Următorul termen în proces a fost stabilit pentru începutul lunii decembrie, după care va urma vacanța judecătorească de iarnă și, astfel, judecata propriu-zisă rămâne pentru 2015, când oricum nu va fi dat un verdict definitiv.

Dosarul respectiv este cel în care Condescu și Temelescu sunt acuzați că au prejudiciat clubul de fotbal cu peste 2,5 milioane de lei, faptele petrecându-se în perioada în care ei erau în funcții de conducere și echipa era vicecampioană a României. În dosarul aflat pe rolul instanței de la Slatina, procurorii au cerut arestarea preventivă a celor doi, însă, din lipsă de probe, și Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova au respins propunerea respectivă, față de cei doi fiind dispusă o măsură a controlului judiciar, prin care acestora li se interzice să ia legătura cu anumiți martori din dosar, dar și să treacă pe la sediul CE Oltenia, al clubului Pandurii și la cel al Federației Naționale Mine Energie.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: