Amendată când se ducea să-și ridice permisul auto

O tânără din județul Gorj a anulat în instanță o amendă primită în timpul stării de urgență. Gorjeanca venise de la Novaci la Târgu Jiu pentru a-și ridica permisul de conducere ce-i fusese suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

„În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că  în data de 14.04.2020, în jurul orei 10.25, a fost sancționată de către un agent  din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu, deși a avut asupra sa declarația pe propria răspundere, indicând motivul deplasării sale de la domiciliul din Novaci la Târgu Jiu, respectiv pentru a-și ridica permisul de conducere, drept ce-i fusese suspendat pentru o perioadă de 90 de zile la data de 13.01.2020”, se arată în plângerea de la instanță.

Poliția Locală a susținut că tânăra a fost surprinsă în Târgu Jiu având asupra sa o declarație prin care se invocau motive personale, „însă locul în care a fost depistată se afla la o distanță prea mare față de  domiciliul său, peste 10 km, aspect ce încalcă măsura prev. de art. 1 din O.M. 3/2020”.

Nici nu mai contează motivul de vreme ce amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare au fost declarate ilegale. Judecătorii CCR au admis că amenzile au fost mult prea mari în raport cu salariile, așa că instanțelor nu le rămâne altceva de făcut decât să șteargă sancțiunile.

„Față de cele reținute, având în vedere și prevederile art. 12 alin. 1 din OG 2/2001 care prevăd că dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal atacat, întrucât petenta a fost sancționat ă pentru o faptă care nu constituie contravenție”, a decis, zilele trecute, Judecătoria Târgu Jiu.

Vizualizări: 3,879

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: