Ați observat că, dacă întrebați în stânga și-n dreapta, nu spune nimeni că a votat PSD-ul, dimpotrivă, toți pe care-i întrebați sunt foarte enervați pe rezultat? Ei bine. Eu știu cine votează PSD-ul. Am povești cu ei.

Am o amintire îndepărtată dintr-o dimineață de 2004 în care mă chirceam copt de somn într-o Dacie care risca să se dezintegreze la fiecare hop. Mergeam spre Glogova în calitate de observator din partea Pro Democrația în comisia de votare. A fost o zi în care am văzut pentru ce am murit la revoluție: pentru dreptul nostru de a nu vota și pentru dreptul altora de a vota, liber de data asta, tot cu PCR-ul.

La 80 și ceva de ani, Dada Saveta a găsit în dumisale  puterea de a veni la vot la șapte dimineața. Când a ajuns în fața cabinei de vot, însă, s-a blocat. Prezența perdelei albastre care separa lumea înconjurătoare de altarul democrației i s-a părut dadei Saveta o farsă de prost-gust pe care cu siguranță necuratul i-a jucat-o pentru a-și bate joc de bătrânețile ei. Înainte ca vreun membru al comisiei să se dezmeticească, o vedem pe dada Saveta aplecându-se și lăsându-se în genunchi. ”Na belea, asta crede că e la biserică!”, ne-am gândit toți. Dar nu. Apropierea de pământ a continuat și Saveta a picat în patru labe, cu hârtia și ștampila acum prizoniere între palma băbuței și gresia de pe jos. Din această poziție, încerca să se strecoare pe sub perdeluța cabinei de vot de parcă aceasta ar fi fost făcută din beton-armat. Am fugit să dau perdeaua la o parte și să o ridic pe cetățeancă. Dada Saveta a fost mulțumită că i-am facilitat votul și m-a rugat: ”Intră cu mine, mamă, că eu nu prea văd.” Cum eram singurul neutru din comisie, am intrat (aveam s-o fac, vrând-nevrând, legal 'au ba, de mai multe ori în acea zi). Când a deschis cu mâini tremurânde buletinul de vot, dada Saveta m-a întrebat ceva care atunci mi-a părut stupid, dar care trăda (îmi dau eu seama cu mintea de acum) o deplină luciditate și siguranță a preferințelor: ”Care-s ai lui Iliescu?”. I-am arătat și am ieșit.

A votat multă lume în ziua aia. Prezența a fost binișor peste 90%, dar în legătură cu unele nume de pe lista de potențiali votanți s-a stabilit, în câteva cazuri chiar cu probe, că sunt morți (lui Vasile al Boatii, de pildă, îi luase pulsul un alt cetățean al comunei cu câteva zile înainte, când l-a găsit trântit în țărână, la câțiva metri de birt; ”era mort tun!”, se jura cetățeanul în fața comisiei). Dar Vasile al Boatii, chiar și-n neființă aflându-se, ar fi fost cu siguranță într-o formă mai bună decât unii dintre oamenii pe care i-am văzut exercitându-și dreptul democratic în acea zi. Am văzut cetățeni afectați de tot felul de handicapuri permanente sau temporare, de la morți de beți la invalizi, chiori și chiar orbi. Nea Floricău chiar ne-a făcut pe toți să râdem când a ieșit cu foaia de vot și ștampila din cabină și s-a dus să voteze lângă fereastră, în văzul tuturor, inclusiv în al lui, că înăuntru era prea întuneric ca să distingă slova. ”N-ai voie acolo, nea Floricău!”, s-a rățoit la el unul din comisie. Bătrânul s-a strâmbat la el în timp ce apăsa cu ștampila pe foaie: ”Mai duceți-vă dracului, de parcă n-ați ști toți oricum cu cine votez!”. Se vede treaba că nea Floricău își expusese prea des preferințele politice la poiana lui Iocan din Glogova, aia unde nu se citeau ziare, ci se beau minți.

În acea zi de vară a lui 2004 a câștigat PSD-ul în Gorj. Ca și înainte, ca și și mai înainte, ca și după, ca și acum, ca și peste cincizeci de ani. Pentru că, până murim noi și-or veni alții mai nechinuiți de convingeri străbune, ăștia suntem.