Ana Guţă, după gratii lângă Maria Lupulescu
Curtea de Apel Craiova a admis ieri recursul formulat de procurorii gorjeni în cazul medicului veterinar Ana Guţă, emiţând pe numele acesteia mandat de arestare preventivă pentru următoarele 20 de zile. Mandatul este exact cât al Mariei Lupulescu, femeia de afaceri acuzată că a produs o evaziune fiscală de aproape 1,3 milioane lei, folosindu-se de nişte acte false emise de Guţă şi alţi doi medici veterinari.
În jurul prânzului, ieri, Guţă a şi fost încătuşată, poliţişti din cadrul IPJ Gorj punând în executare mandatul pe care l-au primit de la instanţa din Bănie. Aceasta nu mai are nicio posibilitate să conteste verdictul prin care este arestată preventiv, asta deşi săptămâna trecută Tribunalul Gorj decisese doar o interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu.
Guţă s-a ales cu o pereche de cătuşe după ce a eliberat acte medicale false, menite să o ajute pe Maria Lupulescu pentru a justifica „alterarea” a 20 de tone de produse din carne. Anchetatorii spun că femeia de afaceri a vândut marfă de peste 6 milioane de lei pe care nu a înregistrat-o în contabilitate, datorând astfel statului aproape 1,3 milioane lei. Când pe fir au intrat anchetatorii, Lupulescu a încercat să se acopere cu hârtii, numai că falsul era prea evident, iar în acest scandal a tras-o şi pe complicea sa, Ana Guţă, despre care puţină lume îşi mai aminteşte că în 2003-2004 a fost şefa Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj, pe vremea aceea ea numindu-se Telescu. Aceasta a avut şi atunci parte de un scandal asemănător, cu nişte hârtii falsificate, dar la vremea respectivă nu s-a ajuns la cătuşe.
Contractul de muncă al funcţionarei, suspendat
Şeful actual al DSV Gorj, dr. Ion Iliuţă, spune că Ana Guţă are, de azi, contractul de muncă suspendat pe o perioadă nelimitată. Decizia respectivă, alături de verdictul de la Craiova, îi complică foarte mult existenţa medicului sanitar veterinar, aceasta având de achitat la bancă un credit de 60.000 de euro, pe care l-a contractat în cursul anului trecut. Banii au fost luaţi pentru o perioadă de 25 de ani, dar devine evident că restituirea lor va fi una cu probleme.
Ca angajată a DSV Gorj, Guţă a avut anul trecut venituri salariale puţin peste 28.600 de lei, în timp ce soţul său, administrator al unei firme, a încasat doar 18.400 de lei. Cei doi au achiziţionat anul trecut un apartament de 77 mp în municipiul Târgu Jiu, Ana Guţă mai având din căsătoria anterioară câte o cotă de 50% din două apartamente de 36 mp şi 88 mp, tot din municipiu. Anul acesta femeia moştenise o treime dintr-un teren de 2500 mp la Romaneşti, restul declaraţiei sale de avere fiind plină de liniuţe.
REACŢIE
“Este pentru prima dată când ne confruntăm cu o astfel de situaţie, mai ales că lucrurile s-au întâmplat cu un an de zile în urmă. Începând cu data de 14 noiembrie angajata va fi suspendată din funcţie pe o perioadă nedeterminată. Nu am decis încă ce se va întâmpla cu postul acesteia. Există două variante: fie va fi scos la concurs, fie va fi păstrat vacant” , a declarat Ion Iliuţă.