Angajaţii de la Minprest, evaluaţi. Avertisment pentru cei cu „medicale“

Directorul general al Minprest, firmă care prestează servicii la CE Oltenia, Gabriel Giorgi, a declarat că toţi cei 1.500 de angajaţi ai companiei vor fi evaluaţi până la finalul lunii februarie. Giorgi a sugerat că cei care au prea multe zile de concediu medical ar putea rămâne pe dinafară. La nivelul societăţii, peste 700 de angajaţi au contract pe perioadă determinată.

Directorul Gabriel Giorgi de la Minprest a declarat la TV Sud că societatea are mari probleme din cauza angajaţilor care intră în concediu medical cu săptămânile sau lunile. Giorgi spune că dacă oamenii sunt în concediu medical atunci Minprest nu primeşte bani de la CE Oltenia pentru ei şi societatea pierde. Până la finalul lunii februarie toţi angajaţii vor fi evaluaţi, dar cei care au avut concedii medicale mai mult timp ar trebui să se teamă pentru locul de muncă.  „Tot personalul angajat al Minprest o să fie obiectul unei analize amănunţite în următoarele două luni. În această perioadă vor fi evaluaţi toţi, că sunt pe perioadă determinată sau nedeterminată. Profesional, după concediile medicale, pentru că nu e normal să stai 80% în concediu medical. Primesc lună de lună în jur de 100 de  concedii medicale“, a declarat acesta. Cei mai mulţi, spune el, sunt cei care au contract pe perioadă nedeterminată.

Gabriel Giorgi a mai spus că la nivelul societăţii s-a format o echipă care verifică dacă angajaţii sunt într-adevăr bolnavi. Boala se adevereşte doar în 10% din cazuri. „Probleme majore sunt la cei cu perioadă nedeterminată. Nu sunt conştienţi de faptul că orice angajator când îl vede că e neserios nu-i mai prelungeşte contractul. Mare parte a angajaţilor controlaţi a fost găsită în neregulă. Nu au fost găsiţi acasă“, a declarat directorul. Giorgi a mai spus că în decembrie a avut o intervenţie chirurgicală, dar şi-a luat două zile de concediu de odihnă, nu concediu medical. „M-am gândit că poate dau un exemplu şi celorlalţi“, spune acesta, menţionând că sunt persoane care stau şi trei luni concediu medical.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: