Apă şi canalizare mai scumpe de astăzi la Târgu Jiu

Târgujienii vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru apă şi canalizare. Consilierii locali au aprobat vineri această majorare care va fi pusă în aplicare începând de astăzi. Noile tarife practicate de Aparegio la nivelul municipiului sunt de 2,42 de lei pe metru cub de apă şi 2,58 de lei pe metru cub de canalizare, fără TVA. Au fost însă consilieri locali care s-au opus acestei majorări.

Societatea Aparegio motivează majorările tarifului la apă şi la canalizare prin faptul că trebuie să strângă bani să poată plăti creditul pe care l-a contractat la proiectele accesate cu fonduri europene. Chiar şi cu această majorare, furnizorul apei spune că tarifele practicate la nivelul judeţului sunt cele mai mici din ţară. “Era nevoie de actualizarea taxelor pentru că este ultimul an de implementare a proiectului în Programul Operaţional Sectorial de Mediu perioada 2006-2013, şi conform angajamentului şi cerinţei Comisiei Europene care a finanţat proiectul era ca să se ajungă la un tarif unic până la sfârşitul implementării acestui proiect. Pe de altă parte, actualizarea tarifelor este necesară pentru a acoperi cheltuielile în totalitate de operare pentru a se putea rambursa din rata profitului, creditul luat de operator pentru cofinanţarea proiectului şi pentru asigurarea cofinanţării viitoarelor proiecte din etapa 2014-2020. Tarifele sunt cele mai mici din ţară în momentul de faţă la nivelul Gorjului. La apă tariful creşte cu circa 16,9% iar la partea de canalizare faţă de tariful aprobat anul trecut cu 10%”, a spus Ion Popescu, directorul societăţii Aparegio.

S-au opus majorării tarifelor

Nu toţi consilierii locali au fost de acord cu majorarea tarifului la apă şi canalizare. Este vorba de consilierii PP-DD şi PDL. “La apă m-am abţinut pentru că această creştere este foarte mare. La canalizare este de 63%. Este de la 1,90 la 2,58. Este exagerată şi nemotivată. Eu am propus în şedinţa de comisie să se scadă la canalizare la 80% din apa consumată. Adică, dacă consuma 10 litri de apă nu mi se pare corect 10 litri să fie canalizare. Este dezavantajos mai ales pentru cei care stau la casă, mai udă o floare, mai fac altceva cu apa şi creşterea este extraordinar de mare, canalizarea este mult mai scumpă decât apa în momentul de faţă”, a spus consilierul local Nicolae Daviţoiu.

Cetăţenii din Târgu Jiu plăteau până în prezent 2,07 lei pe metru cub de apă şi 1,90 de lei pe metru cub la canalizare. 

Vizualizări: 183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: