Apa şi canalizarea din Rânca, preluate de Aparegio

Conducerea Aparegio se va întâlni săptămâna viitoare cu autorităţile locale de la Novaci, pentru a purta discuţii referitoare la preluarea reţelei de apă şi canalizare de la Rânca. Primele demersuri în acest sens au fost deja făcute de către Consiliul Local Novaci, care a adoptat o hotărâre prin care s-a înscris în ADIA. Directorul Aparegio spune că se vor prelua atât reţelele care deservesc oraşul Novaci, cât şi zona Rânca, ce aparţine localităţii. Potrivit lui Traian Pătrăşcoiu, Primăria Baia de Fier nu a făcut nici o solicitare în acest sens, deşi deţine în comun cu Novaci canalizarea şi apa de la Rânca. Primarul Dumitru Turbăceanu spune că nu se poate vorbi despre cedarea reţelei de apă de la Rânca, atât timp cât lucrările nu au fost finalizate.

Traian Pătrăşcoiu, directorul Aparegio, crede că există toate şansele ca operatorul de apă şi canal să preia reţelele de la Rânca şi Novaci. „Purtăm discuţii pentru preluarea apei şi canalizării de la Rânca şi Novaci. Vorbim de acea parte din Rânca ce aparţine de oraşul Novaci, aceste reţele urmând să fie preluate împreună. La ora actuală, suntem la faza de documente. Este un opis de documente pe care trebuie să-l prezinte Primăria Novaci, după care vom trece efectiv la preluare pe teren. Deocamdată, sunt discuţii numai pentru partea pe Novaci. Consiliul Local Novaci a adoptat o hotărâre prin care a intrat în ADIA, Baia de Fier nu. Dacă nu intră în operator, nu sunt deschise finanţările europene. Există toate şansele să preluăm reţelele de la Novaci, pentru că ei trebuiesc autorizaţi să furnizeze apă potabilă la populaţie, ori acest aviz se dă doar dacă se îndeplinesc anumite condiţii destul de stricte şi dacă eşti într-un operator de apă şi canal”, a declarat Traian Pătrăşcoiu.

Cabanierii s-au branşat ilegal

După ce va prelua apa şi canalizarea de la Rânca, Aparegio va verifica pensiunile şi cabanele care s-au racordat la reţea, proprietarii acestora fiind nevoiţi să plătească serviciile respective. „După ce îi vom prelua, vom vedea în ce stadiu se află lucrările de branşamente la apă, câţi abonaţi sunt, facem o analiză, după care vom începe să ne desfăşurăm activitatea, să le dăm apă potabilă în locul apei menajere, să colectăm nămolurile, etc. Deocamdată, nu ştim ce este în interiorul staţiunii”, spune Pătrăşcoiu.

Autorităţile locale de la Novaci se tem că lucrările efectuate de către Primăria Baia de Fier la Rânca vor îngreuna procedura de preluare a reţelelor de către Aparegio. „Noi suntem în faza de documente, va trebui să dăm la Aparegio şi reţelele de la Novaci, pentru că nu pot să fie doi operatori pentru apă şi canal pe raza unei localităţi. Cred, totuşi, că va mai trece ceva timp până să se pună la punct toate documentele, un impediment va fi în ceea ce priveşte reţeaua de la Rânca, de pe partea Baia de Fier. După părerea mea şi Baia de Fier va trebui să predea la Aparegio partea sa de reţea de la Rânca pentru că este făcută pe acelaşi proiect cu Novaci. Eu cred că nu se va putea separa canalizarea. Ei nu au terminat nici cu apa, noi la Novaci am rezolvat această problemă de acum câţiva ani”, a declarat Ion Manta, viceprimarul oraşului Novaci.

Vor să-şi păstreze reţelele din comună

Autorităţile locale de la Baia de Fier spun că nu se poate vorbi de preluarea reţelelor din Rânca de către Aparegio, în condiţiile în care nu s-au finalizat lucrările demarate de primărie. „Noi nu avem recepţie făcută la lucrări, încă se lucrează şi nu avem cum să discutăm cu Aparegio despre o eventuală preluare. La Rânca sunt două UAT diferite, Novaci şi Baia de Fier, asta de e clar. Noi avem la Rânca două proiecte în derulare, avem o aducţiune cu apă şi o suplimentare debit, captăm un alt izvor şi facem un nou bazin de depozitare. Lucrările sunt efectuate în proporţie de peste 80%. După ce terminăm cu lucrările trebuie să găsim vreo soluţie de mijloc, dar până nu recepţionăm lucrarea nu putem vorbim de Aparegio”, a declarat Dumitru Turbăceanu, primarul de la Baia de Fier.

Autorităţile locale vor ca reţelele comunei să rămână în continuare gestionate de Serviciul Public. „Novaciul, probabil, dă la Aparegio şi apa din localitate, e problema dânşilor. Apa noastră din localitate e gestionată de Serviciul Public al primăriei. Pe mine m-ar interesa să dăm la Aparegio doar partea de Rânca, nu şi localitatea. Ştiţi cum este acum, vremurile sunt grele, Aparegio se joacă cum vrea cu preţurile. Ar exista varianta să impui un anumit preţ prin Hotărâre de Consiliu. În Baia de Fier, apa se plăteşte pe persoană pentru că noi nu am pus apometre întrucât nu avem apă potabilă, este apă menajeră. Oamenii folosesc apă potabilă din fântâni. Abia acum avem un proiect ca să începem lucrările pentru staţie de clorinare, să putem avea apă potabilă”, a precizat Dumitru Turbăceanu.   

Vizualizări: 353

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: