Arena Naţională, deschisă pentru meciul cu Pandurii

Comisia tehnică de la Ministerul Dezvoltării Regionale a decis că membrana acoperişului Arenei Naţionale nu prezintă niciun fel de pericol în caz de incendiu iar cel mai mare stadion din România poate fi redeschis, a anunţat pe contul său de Facebook Răzvan Sava, primarul interimar al Bucureştiului. Primul meci ce ar putea fi găzduit pe cel mai mare stadion din România este Dinamo Bucureşti -Pandurii Târgu Jiu, din etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 1 la fotbal, asta după ce Federaţia Română de Fotbal a anunţat, că jocurile amicale cu Lituania şi Spania se vor disputa la Giurgiu, respectiv Cluj Napoca. Decizia a fost luată în urma analizelor făcute la un laborator din Italia, testele efectuate în România, de către ISU, arătând că membrana s-ar include la clasa "C". "Am primit astăzi agrementul din partea Ministerului Dezvoltării, în baza solicitării pe care am trimis-o, însoţită de expertiza laboratorului din Italia. Este confirmată încadrarea la categoria B de risc la incendiu, ceea ce înseamnă că acum putem intra în legalitate cu Arena Naţională. Mai aşteptăm avizul IGSU, dar acesta devine o formalitate în acest moment. Mă bucur, de asemenea, că n-am fost nevoiţi să apelăm la soluţia înlocuirii acoperişului. Ar fi fost costisitor şi inutil. Suntem pe drumul cel bun. Avem acum o Arenă Naţională modernă, clasificată după toate standardele europene, care poate fi deschisă evenimentelor sportive în condiţii de siguranţă." a scris Răzvan Sava pe Facebook. (A.P.)

Vizualizări: 439

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: