Argint la Jocurile Olimpice de Tineret

Atletul Alexandru Mihăiţă Novac a cucerit medalia de argint la aruncarea suliţei, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjng. Cea mai bună aruncare a atletului român a măsurat 73,98 metri, cu care a cucerit medalia de argint, după Lukas Moutarde (Franţa, 74,48 metri). Medalia de bronz a revenit sportivului Mark Xaver Schmolcz (Ungaria, 72,40 metri).

Prima medalie pentru delegaţia României a ajuns la judoka Ştefania Dobre, argint, la categoria 63 de kilograme. Au urmat două medalii de aur, cucerite de echipajele de dublu rame fără cârmaci ale României, feminin şi masculin, iar duminică încă una de argint, cucerită de Andrei Rareş Toader, la aruncarea greutăţii. Jocurile Olimpice de Tineret (JOT) este o competiţie rezervată sportivilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. România este reprezentată de 41 de sportivi, trei dintre ei fiind gorjeni. Este vorba de cele două fete care au obţinut medalie de aur la proba de dublu rame şi de  Mădălin Gheban, care a reuşit ieri locul 10 în Finala B de 800 metri. (A.P.)

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: