Asfaltarea drumurilor, investiţie prioritară pentru Primăria Turburea

Primăria Turburea a prevăzut în bugetul pe anul 2014 peste un milion de lei pentru investiţii. Şi în acest an, prioritatea autorităţilor locale o constituie reabilitarea drumurilor, noi lucrări urmând să fie demarate în primăvară. Deşi fondurile sunt insuficiente pentru a rezolva toate problemele comunei, autorităţile speră să încaseze o mare parte din impozitele pentru anul în curs până la sfârşitul lunii martie, termen limită pentru acordarea bonificaţiei de 10%.

Autorităţile locale de la Turburea au alocat fonduri de aproximativ 800.000 de lei pentru asfaltarea drumurilor din comună. Alţi 200.000 de lei vor fi folosiţi în acest an pentru extinderea reţelei de gaze naturale. „Imediat ce vremea va permite vom demara lucrările de asfaltare a drumului de la Turburea de Sus, acel drum secundar care duce spre cimitir, precum şi asfaltarea drumului secundar care este paralel cu drumul judeţean. Am alocat bani în bugetul local pentru ambele lucrări de asfaltare. De asemenea, am găsit fonduri şi pentru introducerea reţelelor de gaze naturale la Poiana şi Cocorova. Aici sunt în jur de 900 de gospodării care ar putea fi racordate la reţea”, a declarat Ion Bârcă, primarul comunei Turburea.

Edilul local speră că va putea realiza investiţii majore în acest an, bazându-se pe impozitele ce urmează a fi încasate de la societăţile comerciale. De asemenea, se aşteaptă ca peste 70% dintre cetăţeni să-şi achite taxele şi impozitele până la data de 31 martie. „Pe raza comunei avem aproximativ 40 de societăţi comerciale din care 32 de societăţi desfăşoară comerţ cu amănuntul, altele sunt societăţi cu materiale de construcţii. Nu în ultimul rând avem OMV Petrom care este un bun plătitor. Anual, de la societăţile comerciale încasăm un impozit de circa 800.000 de lei. La această sumă se adaugă şi încasările pe care le vom strânge de la cetăţeni pe construcţii şi terenuri extravilane şi intravilane. De regulă, localnicii plătesc taxele şi impozitele până la data de 31 martie pentru a profita de bonificaţia de 10%. Toţi banii pe care îi încasăm din impozite îi folosim pentru investiţiile prioritare comunităţii”, a mai precizat Ion Bârcă.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: