Englezul care a rămas fără suflare când a văzut Transalpina

„Drumul regelui”, așa cum mai este cunoscută cea mai înaltă șosea din țară, care pornește din Gorj și se termină la Alba, traversând Hunedoara și Vâlcea, a devenit subiectul unui extraordinar film de prezentare realizat în cursul anului trecut de către un faimos jurnalist englez, difuzarea imaginilor fiind făcută acum.

Redactorul Henry Catchpole, de la publicația auto Evo, a venit în România însoțit de fotograful Dean Smith și, cu ajutorul unui Jaguar F-type V8S, ambii dorind să se convingă la fața locului dacă Transfăgărășanul este cu adevărat „cel mai bun drum de condus din lume”, așa cum îl prezentau anul trecut cei de la Top-Gear.

Așa au ajuns cei doi în situația de a merge și pe Transalpina pentru a vedea cum stau lucrurile aici. Filmulețul de circa 15 minute, disponibil pe internet, surprinde imagini spectaculoase pe Transfăgărășan, căruțele, vacile ce merg libere pe șosea sau alte „peisaje autohtone” cu care noi suntem obișnuiți, făcându-i pe englezi să se simtă cu un secol în urmă și să se întrebe dacă drumul pe care circulau poate fi considerat cel mai bun drum din România…Lucrurile s-au schimbat radical pe Transalpina, care i-a lăsat pe realizatorii englezi fără cuvinte, deși șoseaua este încă în lucru și, la cum se mișcă treaba, va mai fi un șantier ani buni de acum încolo.

”Drumul regelui” a cules o grămadă de laude de la redactorul englez, filmulețul disponibil pe internet prezentându-l pe acesta în culmea fericirii în timp ce mergea cu Jaguarul său pe Transalpina, mașina reușind să întoarcă toate capetele românilor întâlniți pe traseu. „Călătoria până aici a meritat. Aceasta este Transalpina și este absolut uluitoare. Este drumul pe care Nicolae Ceaușescu a vrut să-l depășească atunci când a construit Transfăgărășanul. A devenit drumul aflat la cea mai mare înălțime din România, titlu furat de la Transfăgărășan. Ai sentimentul minunat că te afli pe acoperișul lumii. Îmi pare rău, dar acesta este cel mai bun drum de condus din România. Transfăgărășanul este absolut minunat, dar există ceva la Transalpina, poate sălbăticia, care o face și mai mult să îți taie răsuflarea. Este literalmente un drum care, odată văzut, nu poate fi uitat nicicând”, spune redactorul englez în comentariile pe care le face în timp ce este filmat conducând pe Transalpina.

Lucrările la Transalpina au început prin 2006 și au fost oprite anul trecut, după ce patronul de la Romstrade, Nelu Iordache, a fost arestat într-un dosar de corupție, promisiunile pentru reluarea lucrărilor și finalizarea lor în 2014 fiind făcute de la cel mai înalt nivel guvernamental.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: