Au furat cărbune de pe banda transportoare
Jandarmii au prins ieri în flagrant pe C. I., de 44 ani și C. I., de 42 ani, ambii cu domiciliul în orașul Rovinari, care sustrăgeau de pe banda transportoare a unei exploatări miniere, cărbune bulgări pe care îl depozitau în apropiere în vederea transportului cu ajutorul unui atelaj. "Cărbunele sustras a fost măsurat, rezultând cantitatea de 10 tone, care a fost indisponibilizată în vederea confiscării și restituirii unității păgubite", se arată într-un comunicat de presă. Cărbunele sustras a fost măsurat, rezultând cantitatea de 10 tone, care a fost indisponibilizată în vederea confiscării și restituirii unității păgubite. Jandarmii au întocmit persoanelor în baza art. 214 Cod de Procedură Penală actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, conform art.208-209 Cod Penal. Dosarul cauzei urmează a fi înaintat unității de Parchet competente teritorial, în vederea efectuării cercetărilor şi atribuirii numărului unic de înregistrare. (A.A.)
Vizualizări: 206
Distribuie Trimite pe WhatsApp