Au picat cel mai tare test. Pandurii, învinşi de bulgari

Pandurii au pierdut cel mai tare test din Austria. Trupa lui Grigoras a luat bataie de la locul 3 din Bulgaria, Levski Sofia. Unicul gol a fost marcat de un brazilian in prima repriza. Gorjenii mai joaca azi cu cehii de la Sigma Olomouc iar sambata revin in tara.

Pandurii Târgu Jiu – Levski Sofia 0-1 (0-1)

A marcat: Carvalho (min. 20)

Pandurii: Mingote – Ungurușan, Viera (min. 62, C. Cristea), Mamele, Vlad – Maxim, Nistor, Răduț – Karim (46’ Grigoraș), Matulevicius (46’ Lemnaru), Ibeh (46’ Rusu). Antrenor: Petre Grigoraș.

Levski: Vasilev – Mulder, Angelov (59’ Yovov), Elie, Starokin – Gardzhev, Prochazka – Ramos, Marcinho (88’ Chavorski), Raykov (46’ Ivanov) – Carvalho. Antrenor: Ilian Iliev.

Cartonaș roșu: Ramos (min. 86)

Viera căpitan

Pandurii au ajuns la două victorii şi două eşecuri în Austria. Contra bulgarilor de la Levski Sofia, Grigoraş l-a putut folosi pentru prima oară pe Viera, revenit după problemele cu viza. Ivorianul chiar a fost pus direct căpitan dar asta nu i-a ajutat pe panduri care au încasat unicul gol de la Carvalho după doar 20 de minute de joc. Karim şi Matulevicius au încercat să pună poarta bulgarilor în pericol dar degeaba. Folosit în locul accidentatului Voiculeţ (care e suspendat şi în prima etapă cu U Cluj), Răduţ a ratat şi el două ocazii de gol. Cea mai mare în repriza a doua când a şutat puţin pe lângă. Cea mai mare şansă de egalare i-a aparţinut însă lui Lemnaru care a scăpat singur cu portarul dar a tras puţin pe lângă buturile apărate de Vasilev.

Pandurii prinde contur

Grigoraş a spus încă dinaintea stagiului din Austria că va folosi ultimele două amicale pentru a pune la punct echipa de start pentru prima etapă. Până la meciul cu U Cluj au mai rămas doar 8 zile aşa că antrenorul trebuie să rezolve repede ultimele dileme. În poartă Mingote e favorit în faţa mai tânărului Lazar. Unguruşan pare stăpân pe postul de fundaş dreapta în timp ce în centru Viera şi Mamele sunt favoriţi cerţi în faţa lui Rusu şi Rada. În banda stângă, Vlad nu are concurenţă aşa că va fi titular sigur. De la mijloc în sus se complică lucrurile. În mod normal, Voiculeţ ar fi titular cert dar „giuvaierul” lui Grigoraş e suspendat o etapă după roşul încasat la Chiajna. Cum Ignea şi Cojoc nu au impresionat până acum, Grigoraş va fi nevoit să joace cu Nistor la închidere şi Răduţ cu Maxim pe celălalte două locuri de la mijloc. O altă variantă ar fi cu Rusu închizător dar jucătorul de 27 de ani nu are pasa şi clarviziunea în joc ca a lui Pintilii. Şi în atac lupta e strânsă. Cu Maxim la mijloc, Grigoraş va miza cel mai probabil pe Ibeh, Matulevicius şi Grigoraş în tridentul ofensiv. Bătălia între Matulevicius şi Lemnaru e foarte strânsă însă iar revenirea lui Voiculeţ îl va urca pe Maxim în atac şi-l va sări din schemă pe Grigoraş cel mic, cel mai probabil.

Ultimul test e cu cehii

Petre Grigoraş mai are însă la dispoziţie şi testul de azi cu cehii de la Sigma Olomouc pentru a se lămuri asupra primului 11. Cehii sunt o nucă tare, au terminat pe 10 în sezonul trecut aşa că Grigoraş va avea concluzii importante de tras din acest ultim test austriac. După partida de astăzi cu Sigma, gorjenii vor reveni în ţară sâmbătă şi vor intra pe ultima sută de metri cu pregătirea meciului cu U Cluj, programat vinerea viitoare, de la ora 18.30.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: