Avertisment pentru angajaţii CEO aflaţi în concediu medical

Administraţia CE Oltenia avertizează salariaţii care au fost disponibilizaţi în luna iunie care şi-au prelungit şederea în companie prin intrarea în concediu medical. Aceştia riscă să piardă venitul de completare dacă vor sta prea mult în medical, spune Ion Ruşeţ, director în cadrul companiei energetice.

Conform conducerii CE Oltenia, salariaţii care s-au aflat pe lista concedierilor colective şi au intrat în concediu medical riscă să piardă venitul de completare, asigurat de la bugetul de stat în baza ordonanţei 36 până la 31 mai 2017. „Se aplică legea în cazul lor. S-a suspendat preavizul şi sigur, când se îndeplinesc condiţiile de cele 20 zile de preaviz vor fi concediaţi. O parte au fost, avem colegi care încă sunt în concediu medical. Nu pot să dau un număr exact. Chestiunea este ce se întâmplă dacă concedierea lor intervine după 90 de zile de la demararea acestui proces. Există un prim aspect. Din partea companiei vor beneficia de aceleaşi plăţi compensatorii. Din partea statului, însă, se pune problema dacă vor mai beneficia de venit de completare. Dacă concedierea va interveni după 90 de zile de la demararea programului nu vor beneficia de venitul de completare, ci doar de ajutorul de şomaj”, a declarat Ion Ruşeţ, şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea din cadrul CE Oltenia.

La începutul lunii iunie circa 175 de salariaţi figurau ca fiind în întrerupere de preaviz sau încă nu primiseră documentul de la companie. CE Oltenia a disponibilizat la începutul lunii trecute circa 2000 de salariaţi. Măsura de protecţie socială, dar şi indemnizaţia de şomaj vor asigura fiecărui fost salariat un venit lunar de circa 1700 lei pentru următorul an, asta dacă nu întrunesc condiţiile de pensionare mai devreme. Din cel de-al doilea an, persoanele concediate colectiv nu vor beneficia decât de venitul de completare. Pe lângă aceste sume, fiecare salariat beneficiază de la 1 la 6 salarii compensatorii oferite de companie.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: