BAC: Promovabilitatea în Gorj, peste 50%

Potrivit unor date parţiale, mai mult de jumătate dintre elevii care au susţinut examenul l-au promovat. Se pare că anul acesta nu mai sunt licee cu promovabilitate zero, cum a fost cazul anul trecut la Bustuchin. Cei care au fost prinşi copiind nu mai au de ce să aştepte rezultatele. Un elev de la Liceul Tehnologic Bârseşti a fost prins copiind vineri la bacalaureat. Tânărul a fost eliminat din examen, fiind al doilea caz în judeţ, după cel de la Motru.

Participanţii la examenul de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie vor afla rezultatele astăzi, până la orele 12. După această oră şi până la orele 16 se vor putea depune şi eventualele contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate abia în data de 12 iulie. Potrivit unor rezultate parţiale, 53,54% dintre elevii gorjeni care au participat la examen au promovat bacalaureatul, ceea ce înseamnă cu şapte puncte procentuale mai mult decât anul trecut.

Unii cu căşti, alţii cu fiţuici

Elevul susţinea ultima probă din cadrul examenului, proba la alegere a profilului şi a specializării. Acesta a fost surprins de profesorii supraveghetori în timp ce se documenta de pe fiţuici şi a fost eliminat din examen. Nu mai are dreptul să participe la următoarele două sesiuni de bacalaureat. Rezultatele pe care acesta le-a avut la celelalte probe din cadrul examenului maturităţii vor fi anulate. „Un băiat de la liceul din Bârseşti care susţinea examenul la centrul de examinare de la Şcoala Gimnazială Nr.12 a fost prins copiind şi a fost eliminat din examen. Profesorii au chemat preşedintele şi l-au dat afară. Elevul s-a folosit de copiuţe. A pierdut tot ce a câştigat la celelalte probe până acum şi nici nu va mai putea susţine examenul în următoarele două sesiuni”, a declarat Ion Işfan, inspector general ISJ Gorj.

Este cel de-al doilea elev gorjean în această sesiune a examenului de bacalaureat care a fost eliminat după ce a fost prins copiind. O elevă a Colegiului Tehnic Motru a avut aceeaşi soartă după ce a fost surprinsă de profesorii supraveghetori că se folosea de un dispozitiv handsfree pentru a copia la examen.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: