Băiatul lui Pavel şi-a văzut tatăl cu cătuşe la mâini

Percheziţiile la casele familiei Pavel şi la centrul medical au adunat în zonă toate neamurile şi cunoscuţii edilului. Oamenii erau curioşi să vadă ce se întâmplă, dar şi să-l vadă pe Pavel şi să-i transmită că sunt alături de el şi cred în nevinovăţia lui. Mai mult decât atât, oamenii au fost revoltaţi de faptul că poliţiştii l-au plimbat pe Florin Pavel cu cătuşele la mână în faţa fiului acestuia de numai 11 ani.

Poliţiştii au percheziţionat marţi, 3 iulie, două case ale lui Pavel şi centrul medical al soţiei. Când au văzut dubele de poliţie, în faţa imobilelor au ajuns imediat neamurile şi apropiaţii primarului. „Primarul nostru este nevinovat. Nu este posibil aşa ceva. El nu a furat nimic. A făcut tot ce a putut pentru noi în comună. A făcut şi pentru cei bogaţi şi pentru cei săraci. Dacă ar fi furat aşa cum spun ei, şi-ar fi terminat şi el casa pe care o are începută din 2006 şi nu ar sta cu părinţii lui într-o casă care are peste 100 de ani. Oamenii ăştia nu ştiu ce om bun este primarul nostru. Este nevinovat”.

Apropiaţii lui Florin Pavel au venit să-i spună că sunt alături de el. „Nu înţelegem de ce l-au adus cu cătuşele la mâini. Nu e un om periculos. Parcă ar fi criminal în serie. Este de neiertat ce i se întâmplă primarului nostru. Am vorbit cu avocatul şi i-am spus că nu-l aducă mai repede pe Florin al nostru acasă”.

Oamenii cred că cei care au pierdut alegerile din 10 iunie se răzbună. „Aici este răzbunare. Toţi contracandidaţii lui sunt de vină. Le este ciudă că nu au fost votaţi, că oamenii nu-i vor pe ei, ci pe Florin Pavel. Noi i-am spus să le spună anchetatorilor de unde i se trage. Să-i dea pe toţi în gât. Poliţiştii ar trebui să facă percheziţii şi la cei care au vrut să-l înfunde să vadă ce au şi ei acasă”.

Şi-a văzut fiul încătuşat

Localnicii nu au fost de acord cu faptul că poliţiştii l-au plimbat pe Pavel cu cătuşele la mână prin faţa fiul său care este şocat de tot ce se întâmplă. „Ăştia îşi bat joc de viaţa oamenilor ăstora. Cum este posibil să-l aducă pe primar în comuna care l-a ales cu cătuşele la mână. Noi ca noi, dar în faţa mamei lui care este bolnavă şi în faţa copilaşului care şi aşa este şocat. Vor să-i traumatizeze şi copilul. Ruşine să le fie”, explică o femeie.

Şi casa părintească a lui Pavel a fost vizitată de anchetatori, iar mama lui Pavel şi-a văzut fiul cu cătuşele la mână. „Copilul meu nu fură. Nu a furat niciodată. Tot timpul a fost cinstit. Anchetatorii spun că a furat miliarde. Unde sunt banii- Dacă avea bani îşi termina şi el casa şi noi nu ajungeam să ne împrumutăm de bani pe la vecini. Au venit poliţiştii şi la mine acasă, au răscolit peste tot. Au căutat şi în dulapul cu haine. Au căutat şi acte, documente, nu ştiu nici eu pentru că nu avem nimic de ascuns. Copilul meu nu a făcut aşa ceva. Am reuşit şi eu să-l văd când l-au băgat şi l-au scos din casă”, a povestit mama primarului.

Ce spune avocatul lui Pavel

Avocatul lui Pavel a declarat că anchetatorii au căutat diferite documente pe care sperau să le găsească la domiciliul primarului. Liviu Belulescu, cel care-l reprezintă pe Florin Pavel, a ţinut să precizeze că o dată cu arestarea lui Dian Popescu şi a fratelui său cazul se complică. ”Acum au căutat documente crezând că vor găsi în acte materiale de la alte investiţii din comună care se regăsesc în acest centru medical. Nu s-a găsit absolut nimic, dar este bine că s-au făcut. Cazul se complică puţin o dată cu arestare fraţilor Popescu care nu ar fi trebuit să fie reţinuţi pentru că tot ce au făcut cu Primăria Peştişani este legal. Deocamdată nu am făcut cerere pentru eliberarea primarului sub control judiciar că nu este în interesul nostru să stopăm ancheta. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă”, a spus avocatul.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: