Conturile Primăriei Bolboşi, blocate de patru luni

Viorel Croitoru, fostul primar al comunei Bolboşi, a lăsat primăria cu datorii de miliarde şi cu o serie de lucrări începute de foarte mulţi ani şi nefinalizate. Actualul edil local a găsit instituţia cu conturile blocate, de aproximativ patru luni, de către o firmă care a executat lucrări de modernizare a mai multor tronsoane de drum comunal. Ba mai mult, Gheorghe Bilea spune că în primărie dezordinea era la ea acasă.   

Gheorghe Bilea, noul edil al comunei Bolboşi, a preluat primăria înglobată în datorii. De aproximativ patru luni, conturile instituţiei sunt blocate de către o firmă care are de încasat suma de 2,3 miliarde de lei vechi, contravaloarea lucrărilor de modernizare a unui drum comunal plus penalităţile aferente. Bilea intenţionează să ceară o reeşalonare a datoriilor şi să apeleze la Consiliul Judeţean pentru a putea continua trei lucrări începute  în urmă cu mai mulţi ani. “Abia putem asigura plata salariilor şi a utilităţilor. De investiţii nu poate fi vorba întrucât avem conturile blocate de aproximativ patru luni de către o firmă care a asfaltat mai multe tronsoane de drum comunal. Datoria este de 2,3 miliarde de lei vechi, din care 900 de milioane reprezintă valoarea lucrărilor şi diferenţa o reprezintă penalităţile întrucât banii trebuiau plătiţi încă de anul trecut. Din această suma totală am reuşit să achităm recent 600 de milioane de lei vechi. Vom cere o reeşalonare a datoriei şi vom face demersuri la Consiliul Judeţean pentru a primi fonduri. În condiţiile în care această situaţie va continua ne vom trezi cu o listă foarte mare de datorii”, a declarat Gheorghe Bilea. Primarul spune că trebuie continuate lucrările la reţeaua de alimentare cu apă care au început în anul 2008 şi care au fost realizate doar în proporţie de 50%. De asemenea, nu mai poate fi amânată nici finalizarea construcţiei bisericii din satul Valea care a început în urmă cu nouă ani. “Trebuie găsită o soluţie pentru deblocarea conturilor întrucât avem trei lucrări care trebuie finalizate urgent. Este vorba despre reţeaua de alimentare cu apă, construcţia bisericii din satul Valea şi amenajarea sediului primăriei, lucrările de extindere fiind începute de acum trei ani”, a mai precizat Bilea.

HAOS

Gheorghe Bilea spune că a găsit primăria într-un haos total. “Am găsit o dezordine foarte mare în primărie începând de la birouri şi până la şanţurile din faţa instituţiei. Pe lângă acestea, mai trebuie amenajată şi sala de consiliu. În plus, trebuie achiziţionată o centrală termică pentru a asigura încălzirea pe timpul iernii. Au existat sobe însă când s-au apucat de extinderea primăriei au fost demontate coşurile”, a declarat primarul comunei Bolboşi.

ECHIPĂ

Edilul local spune că va colabora foarte bine cu viceprimarul Iulian Turlacu întrucât au mai lucrat împreună şi pe vremea când erau angajaţi la Mina Dragoteşti. Iulian Turlacu este tot reprezentant PDL, fiind inginer în cadrul Direcţiei Miniere Jilţ. 

Vizualizări: 267

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: