Sindicalistul de casă al lui Laurenţiu Ciurel, pe numele lui Ion Ruşeţ, a ieşit zilele trecute cu declaraţii prin care avertizează că pe cei de la Complexul Energetic Oltenia îi paşte insolvenţa. Avertismente în acest sens au tot venit în ultimii ani, ba de la sindicaliştii cu care Ciurel este în conflict, ba dinspre opoziţie, dar şi de la oamenii de afaceri. Ce l-a apucat însă pe Ruşeţ? De ce a deschis ochii şi mai ales de ce a deschis gura? În primul rând a încercat să îi spele de pe acum imaginea lui Ciurel, care nu ar fi de vină pentru ce se întâmplă. Complexul Energetic Oltenia ar fi o victimă a „băieţilor deştepţi” care pe mână cu unii de la ANRE ar face nişte mânării în piaţa de energie care să dezavantajeze energia termo.

Ca să fie lucrurile clare, „băieţii deştepţi” de pe piaţa de energie, inventaţi de pe vremea ministrului PSD Dan Ioan Popescu şi a secretarului său de stat Iulian Iancu, au supravieţuit pe toate guvernările cu complicitatea guvernelor care s-au perindat. Dacă „băieţii deştepţi” există şi astăzi, înseamnă că politica guvernului Ponta le permite asta. Acelaşi guvern Ponta care l-a impus politic pe Ciurel manager privat la CE Oltenia, după o mascaradă de selecţie internaţională. „Băieţii deştepţi” nu supravieţuiesc pentru că cei de la guvernare sunt proşti, ci pentru că sunt hoţi. Pesediştii pe care Ruşeţ ar vrea să-i scoată basma curată nu sunt victime, ci parteneri în afacerea care ar putea îngropa mineritul din Oltenia.

Ruşeţ spune cu tupeu că nu vrea să fie perceput ca groparul mineritului. Serios? Oare nu ştie Ruşeţ că a fost folosit ca instrument pentru distrugerea sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia, acesta fiind un pas necesar înainte de a fi dusă compania la groapă? Sigur că ştie, Ruşeţ nu e prost, chiar dacă nu face parte dintre „băieţii deştepţi”, ci este doar un instrument al acestora.

Complexul Energetic Oltenia este într-o situaţie dificilă, dar nu într-un pericol iminent de insolvenţă. Recuperarea banilor pe care îi are de încasat complexul pentru cărbunele livrat a fost întotdeauna dificilă, dar s-a putut face cu o minimă implicare a guvernului, datoriile fiind între companii de stat şi stingându-se prin compensări. Ruşeţ face acest joc coordonat de Ciurel şi Călinoiu şi pentru a justifica, peste câteva luni, faptul că sindicatele vor accepta noi tăieri de drepturi ale minerilor şi energeticienilor, dar mai ales concedierea a mii de oameni fără plăţi compensatorii. Doar nu am uitat când spunea Călinoiu că sunt preferabile salarii de o mie de lei în minerit, decât închiderea companiei.