Bâlteni, comună abandonată de patru ani de actualul primar

Trecătorul care traversează comuna Bâlteni pe drumul european are tendinţa să creadă că aici s-au mişcat lucrurile, însă localnicii trăiesc în crunta realitate de zi cu zi. Chiar dacă este greu de crezut, în 2012 cetăţenii unei comune care are drum european trăiesc ca acum 10 sau chiar 20 de ani.

Starea drumurilor săteşti şi comunale din Bâlteni lasă de dorit. Cei care locuiesc în aceste zone au avut ghinionul să nu vadă până acum asfalt la poartă sau şanţuri realizate corespunzător. De fiecare dată când plouă mai puternic, gropile de pe aceste uliţe sunt pline cu apă, iar oamenii merg în cizme de cauciuc sau, în cel mai rău caz, uliţa satului se transformă în albie de râu. Pe ici, pe colo, s-a mai aruncat câte o maşină de piatră ca să ia ochii cetăţeanului, dar aşa-zisul drum e mai înalt decât ar trebui să fie şi toată apa ajunge în curtea omului.

Ca şi cum asta nu ar fi suficient, oamenii care au avut ghinionul să aibă casa în imediata apropiere a podeţelor sunt convinşi că locuiesc lângă o adevărată groapă de gunoi, iar mirosul degajat este insuportabil. Şi dacă tot a venit vorba de gunoaie, în Bâlteni există o zonă, cel mai probabil controlată cu atenţie de primarul Vasile Vlăduleanu, unde cetăţenii aruncă resturile rezultate din construcţii, dar şi ce nu le mai este de folos prin gospodărie.

Munţii de gunoaie, lângă casele oamenilor

„Groapa de gunoi” a comunei Bâlteni, autorizată tacit de primarul Vlăduleanu care nu ia nicio măsură pentru strângerea munţilor de deşeuri, este în  imediata apropiere a locuinţelor oamenilor, a drumului comunal, dar şi lângă culturile oamenilor. Agricultorii, şi aşa nesusţinuţi de autoritatea locală, trebuie să suporte acest dezastru ecologic. Acest aspect este o problemă în plus cu care se confruntă agricultorii care ajung destul de greu la culturi din cauza drumurilor vicinale, care par mai mult poteci printre culturi.

Şi, dacă tot se zbat să-şi îngrijească recolta, poate că ar dori să aibă şi un profit de pe urma muncii lor şi ar vrea să-şi expună marfa în târgul săptămânal din Bâlteni. Oamenii spun că ar fi de datoria autorităţilor locale să susţină agricultorii autohtoni. Vasile Vlăduleanu a vrut să le ia ochii oamenilor cu o „tentativă de piaţă”, ce-i drept acoperită, dar cu mese de pe vremuri, făcute din beton care din cauza trecerii anilor s-a degradat vizibil. Nici aici nu lipsesc din peisaj gunoaiele, care sunt fie printre mesele unde producătorii îşi expun marfa, fie în imediata apropiere a halei unde se comercializează produse lactate şi mezeluri, hală mâncată de rugină, cu tencuială afectată de vreme şi acoperiş care stă să cadă.

Producătorii locali, alungaţi de bişniţari

O altă problemă a producătorilor din Bâlteni e aceea că ei nu prea au loc să-şi vândă produsele din cauza agenţilor economici care vin aici, cu acordul primarului, cu marfă din alte zone ale ţării.

Privită de o parte şi de alta a drumului european, comuna Bâlteni pare a fi o localitate îngrijită, dar aruncând o privire în spatele blocurilor de la şoseaua principală, imaginea localităţii este dezolantă. Clădiri lăsate de izbelişte, blocuri fără geamuri şi uşi în care stau oamenii fără posibilităţi materiale care împart locaţia cu animalele.

Pare ar fi un clişeu rupt dintr-o altă lume, însă este realitatea zilelor de astăzi din comuna Bâlteni, cu care primarul Vasile Vlăduleanu se mândreşte ori de câte ori are ocazia. Cel mai probabil primarul se bazează pe zicala românească ”Pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”, pentru a-şi face reclamă bună. Nu este de uitat faptul că foarte mulţi localnici din Bâlteni au fost nevoiţi să plece în străinătate să facă rost de bani să-şi întreţină familiile, că aici Vasile Vlăduleanu nu a reuşit să atragă niciun investitor, care ar fi putut să le ofere localnicilor un loc de muncă.

Primarul Vlăduleanu nu a păstrat nici ce-a avut comuna

Nici „Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică” de la Bâlteni, care oferea locuri de muncă oamenilor din zonă, nu a fost ţinut în localitate de Vasile Vlăduleanu, fiind mutat la Târgu-Jiu, iar angajaţii ale căror salarii sunt şi aşa prea mici trebuie să facă naveta. Clădirea şi serele care deserveau centrul sunt în paragină, ca şi centrala termică din imediata apropiere.

Dacă analizăm şi instituţiile de cultură de la Bâlteni ne putem da seama foarte uşor că autoritatea locală nu a pus prea mare preţ pe acest sector, de exemplu pe Căminul Cultural, care este într-o avansată stare de degradare. Poate aceste aspecte le sesizează doar cetăţenii localităţii, pentru că primarului Vasile Vlăduleanu îi este greu să le vadă atunci când iasă din primărie şi urcă în maşina de lux care sigur l-a costat câteva zeci de mii de euro şi cu care în mod sigur nu a circulat pe uliţele satului.

Nereguli în gestionarea banului public

Imaginea dezolantă a comunei Bâlteni ne duce cu gândul doar la faptul că Vasile Vlăduleanu, atunci când a primit votul de încrede al cetăţenilor, de care a uitat imediat când a ajuns pe scaunul de primar, nu a fost interesat de priorităţile oamenilor, ci să gestioneze banii publici. Nici acest lucru nu i-a ieşit prea bine şi, din dorinţa de a face ceva în interes personal, a făcut şi greşeli. Mici sau mari, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, aceste erori de calcule la banii publici sunt descoperite de organele de control.

Curtea de Conturi a găsit nereguli în gestionarea banilor publici privind execuţia unor lucrări în Bâlteni. Constatările Curţii de Conturi, urmate de cele ale Corpului de Control al Instituţiei Prefectului şi Garda Financiară, ar putea constitui probatoriu pentru alte instituţii ale statului. În aceste condiţii, Primarul Vlăduleanu iese din primărie după patru ani şi apelează la ajutorul oamenilor pentru un nou mandat la primăria Bâlteni.

Rămâne de văzut dacă vorbele şi promisiunile nefondate ale primarului cântăresc mai mult decât imaginea dezolantă şi probleme comunităţii din Bâlteni.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: