Bani grămadă confiscați de la evazioniști din Meteor!

A înșelat statul o dată și a scăpat de pușcărie, a recidivat și tot nu a intrat în spatele gratiilor, dar, a treia oară, când gluma a devenit deja treabă serioasă, a primit o pedeapsă care o va ține cu cătușele la mâini pentru ceva vreme de acum încolo. Vorbim de o evazionistă din Meteor, care trebuie să restituie statului sute de mii de euro.

Duda Ilarie, patroana unei firme cu sediul în Meteor, și-a primit pedeapsa din partea magistraților gorjeni, după ce și-a recunoscut faptele în instanță, ea fiind acuzată de evaziune fiscală, prejudiciul adus la buget fiind unul destul de mare. În dosarele anterioare femeia a primit condamnări cu suspendare, ceea ce nu a mai fost posibil acum. Mai mult, de data aceasta magistrații au contopit și pedepsele anterioare și au decis ca afacerista să simtă răcoarea celulei de arest pentru vreo cinci ani de acum încolo. „Anulează suspendarea executării sub supraveghere cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de Tribunalul Gorj (…) Contopeşte aceste pedepse cu pedepsele aplicate inculpatei în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (…) pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, inculpata urmând să execute 5 ani”, au decis judecătorii, care, pentru 3 ani de la executarea pedepsei, i-au interzis femeii să mai fie implicată în alt gen de afaceri.

Zeci de facturi fiscale anulate

În același dosar a fost judecat și Ion Lăța, condamnat și el la patru ani și jumătate de pușcărie, după executarea pedepsei nici el neavând voie timp de trei ani să fie administrator de firmă. Sentința prevede și anularea a zeci de facturi fiscale luate de la firme din Strehaia care sunt implicate și în alte dosare penale, magistrații stabilind și confiscarea de la cei doi inculpați a unor sume de bani de care statul are cu siguranță nevoie la buget. „Confiscă de la fiecare inculpat suma de 763.018,96 lei, reprezentând contravaloarea ţevii ce a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani. (…) Obligă pe inculpaţi în solidar la plata sumei de 517.330 lei către partea civilă Statul Român-ANAF, cu accesoriile aferente la data plăţii”, se arată în decizia instanței, care nu este una definitivă.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: